Când singur-cuc mă
trec din astă viaţă
Căci nimeni nu-i, la creştet să-mi vegheze,
Nici lumânare n-am, puţin să-mi lumineze
Cărarea care duce de-a pururi către Domnul…
Mi-e teamă, doar, să nu mă prindă somnul
Şi-n somn să mă îndrept spre veşnicie…
Halal mi-ar fi de-aşa călătorie!
Că-ntâia oară e când plec de-acasă –
Călătoria asta vreau s-o am frumoasă.
Mă simt uşor şi parcă nu mi-e frică…
Curând o să mă-nalţ în zbor de rândunică
Să-mi pară rău că plec?!Ei,na, aiurea!
Sunt liniştit precum sub nea pădurea
De ce să-mi pară rău?Vin vremi scrântite!
Şi-apoi, mi-s oasele aşa de ostenite
De parcă un călău, cu plumb mi le-a umplut…
O, de-aş scăpa odată de chin şi de durut!
Noroc nici cât o muscă măcar nu am avut
Cât umbră am făcut acestui glob de lut.
În cea viaţă-n care plec de-acum, sper -
Că bine o să trăiesc – ca un boier.
M-oi lăfăi, gândesc, în bunătăţi cu carul –
Căci mare-i mila Domnului şi darul.
N-oi mai robi din zori pân’ la chindie
Poveri şi biruri dincolo n-or să fie.
…O ghiară-n piept s-a apucat de ros…
Dar dacă nu mă duc în sus – ci-n jos?!
O,Doamne, iartă-i robului Tău izmenirea,
Dar numai rob să fiu îmi e menirea?
Hai, Preaînalte, fă-Te-un pic niznai
Şi lasă-mi slobod drumul către Rai
Şi sfântului Tău Petru dă-i de ştire
C-ai slobozit un suflet din pieire.
Căci pentru Tine un suflet, bunăoară,
E ca la bogătan o para chioară…
Şi pentru Tine, un suflet mântuit
E ca un peşte în mare azvârlit.
Ci iartă-mi rogu-Te, atâta îndrăzneală
Dar simt cum trupul începe să mă doară
Şi-o nerăbdare surdă mă furnică
Căci geamul s-a albit a ziulică
Se-aud sudalme în dimineaţa calmă –
Aud cum gândul lumii e-o sudalmă
Şi-aud averi mârşave cum se clădesc buluc…
Ce bine e, Preasfinte, la Tine că mă duc!
Dar, iată, că s-a aşternut de-acum cărarea…
E atât de dreaptă, că m-a prins mirarea!
Şi albastră precum ochii de copil –
De atâta măreţie mă închin umil.
Păşesc uşor, parcă-s din fum ţesut…
Adio, dar, bătrâne glob de lut!
Căci nimeni nu-i, la creştet să-mi vegheze,
Nici lumânare n-am, puţin să-mi lumineze
Cărarea care duce de-a pururi către Domnul…
Mi-e teamă, doar, să nu mă prindă somnul
Şi-n somn să mă îndrept spre veşnicie…
Halal mi-ar fi de-aşa călătorie!
Că-ntâia oară e când plec de-acasă –
Călătoria asta vreau s-o am frumoasă.
Mă simt uşor şi parcă nu mi-e frică…
Curând o să mă-nalţ în zbor de rândunică
Să-mi pară rău că plec?!Ei,na, aiurea!
Sunt liniştit precum sub nea pădurea
De ce să-mi pară rău?Vin vremi scrântite!
Şi-apoi, mi-s oasele aşa de ostenite
De parcă un călău, cu plumb mi le-a umplut…
O, de-aş scăpa odată de chin şi de durut!
Noroc nici cât o muscă măcar nu am avut
Cât umbră am făcut acestui glob de lut.
În cea viaţă-n care plec de-acum, sper -
Că bine o să trăiesc – ca un boier.
M-oi lăfăi, gândesc, în bunătăţi cu carul –
Căci mare-i mila Domnului şi darul.
N-oi mai robi din zori pân’ la chindie
Poveri şi biruri dincolo n-or să fie.
…O ghiară-n piept s-a apucat de ros…
Dar dacă nu mă duc în sus – ci-n jos?!
O,Doamne, iartă-i robului Tău izmenirea,
Dar numai rob să fiu îmi e menirea?
Hai, Preaînalte, fă-Te-un pic niznai
Şi lasă-mi slobod drumul către Rai
Şi sfântului Tău Petru dă-i de ştire
C-ai slobozit un suflet din pieire.
Căci pentru Tine un suflet, bunăoară,
E ca la bogătan o para chioară…
Şi pentru Tine, un suflet mântuit
E ca un peşte în mare azvârlit.
Ci iartă-mi rogu-Te, atâta îndrăzneală
Dar simt cum trupul începe să mă doară
Şi-o nerăbdare surdă mă furnică
Căci geamul s-a albit a ziulică
Se-aud sudalme în dimineaţa calmă –
Aud cum gândul lumii e-o sudalmă
Şi-aud averi mârşave cum se clădesc buluc…
Ce bine e, Preasfinte, la Tine că mă duc!
Dar, iată, că s-a aşternut de-acum cărarea…
E atât de dreaptă, că m-a prins mirarea!
Şi albastră precum ochii de copil –
De atâta măreţie mă închin umil.
Păşesc uşor, parcă-s din fum ţesut…
Adio, dar, bătrâne glob de lut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu