Zamolxe!... Ţi-s Dac!... de Radu Adrian Gelu

Piatra tare-mi dă înălţime,

Piatra Rotării… se-nvârte
cu gându-mi în adâncime,
de sclav-n vie pasiune 
şi-n ancestrală viziune…

Înălţime de tracic Olimp,
în regatul tărâmului de vise,
piatră cu găuri de sânge,
prin pustiuri de ani uitate,
treazul somn-mi posedă…

Fantome aevea mă-npresoară,
de nici-unde tot coboară,
în val de pulbere de aur,
ce lumina o-nconjoară laur,
strălucirea gloriei de alt-dat…

În muritoarea lume pe altar
a dacicelor jertfe, ofrandă
ţie Zamolxe-ţi ridic pios,
a mea simţire-n recompensă
în suliţile sacre o ofer…

Ştiu acum că ţi-s dac-n neam,
şi mândru de astă virtute,
n-am cuşmă nici barbă sură,
vertical stau-n furtunile vieţii
ca om, în tracica descendenţii…