Prin ploaia
cea deasă ce-mi cântă în transă,
Că-mi spală
iubirea de tine, iubite,
Dar ea... doar
mă minte, în drumul spre casă !
Mi-e dor
nebuneşte de gura-ţi fierbinte
Pe trup să-mi
alerge, să-mi spună cuvinte,
Să-mi stingă
din ochi durerile mute,
Să-mi cânte
acorduri pe buzele frânte.
Mi-e dor să te
strâng în braţele-mi calde
Când Luna pe
boltă străluce în noapte
Să-ţi cânt la
ureche iubirea în şoapte
Iubite mi-e
dor şi dorul mă roade.
Mi-e dor
de-mpletirea iubirii din noi
În lanul cu
maci din zilele ploi
Cu picuri de
ploaie ce-alergă prin păr
Strivind
nebuneşte dorinţi ce nu mor.
Mi-e dor doar
de tine, iubite , mi-e dor,
Am inima
frântă şi-n suflet un nor
Încerc să te
strig... dar totul e-n frig,
Mă iartă
iubite dar plec căci mă sting.
Mă duc în
pustiul potecii-n apus
Să-mi las
nebunia şi dorul ascuns
Să strâng mai
apoi doar mugurii verzi
În coşul din
piept ca tu să nu-i vezi.
Să-i vadă doar
cel ce-n inima lui
Iubirea-i
se-aprinde de ochi-mi verzui
De sufletu-mi
viu ce joacă zurliu
Prin florile
verii, nu-n tristul cel griu.
Mă iartă
iubite, dar plec, ploaia minte
Că-mi spală
iubirea, eu tot sunt fierbinte
Şi inima-mi
plânge în lacrimi de sânge.
Mă iartă
iubite... dar plec, ploaia minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu