Nu te-am cunoscut deloc, nu-i asa?" de Nuța Istrate Gangan

Cred ca fiecare om care a ramas, trecut sau trece prin viata ta, are undeva, in interior o parte pe care tu nu ai stiut-o. Ca ti-a fost sau iti este sot, iubit, amant sau prieten, fiecare are o pagina din cartea lui pe care esti foarte surprins cand ajungi s-o citesti. Daca cumva ajungi vreodata, bineinteles. La romani se spune ca "mananci un sac de sare cu un om si tot nu-l cunosti":).

Mai bine insa sa mananci cinci saci de zahar si sa nu pui sare pe limba toata viata ?
Mai bine sa nu stii ?
Intalnesti un om, te bazezi pe primul instinct, te lasi acaparat, il cunosti si te cunoaste, intemeiezi o relatie si ai impresia ca nimic nu este chiar atat nou sub soare.
Oamenii se-ntalnesc, se atrag, devin prieteni, soti sau amanti, devin camarazi, isi impart necazuri si bucurii, merg la aceeasi biserica unii, impart un pat sau viata altii...
Viata. Viata pur si simplu. Nimic nou.

Pana intr-o zi cand ceva un ceva anume, declanseaza un intreg arsenal de indoiala si intrebari. E ca si cum ai construit o cladire inalta si durabila, esti convins ca ai investit in cele mai bune materiale si in cei mai destoinici constructori. Si, intr-o zi acesta cladire se darama sub ochii tai ca si cum ar fi fost un biet castel de nisip.
Fara sa banuiesti nimic.
Atunci cand te asteptai mai putin.
Pentru o secunda lunga, toate intamplarile anterioare, discutiile, intrebarile tale si raspunsurile lui, iti fulgera prin fata ochilor.
Creierul tau scaneaza cu viteza uimitoare tot ce a constituit acel om pentru tine pana in secunda aceasta.
Secunda in care il privesti lung si cu tristete si neincredere ii spui "Nu te-am cunoscut deloc, nu-i asa?"

Cred ca un om reactioneaza mai bine la o inima franta decat la increderea stirbita.