Tu, nu credeai că-n iarnă am să plec
Şi n-ai sperat să vin în primăvară,
Dar uite şir de berze mă petrec
Şi plin de dor mă-torc la tine, iară.
Mi-e sufletul curat şi totuşi nesupus,
Urmându-mă prin vreme- călător,
Deşi târzie-i vremea - scăpată spre apus,
Tot nu pricepi, că sunt un visător...
Mi-e bine şi mi-e cald la sânul tău,
Pierzându-mă-n adâncul răsuflării tale,
Dar nu ştii cum mă-nving părerile de rău,
Că sunt aici - şi nu pribeag pe cale.
In codru-adânc, cu ascunziş de fiară,
Ori în otăvi cu fulgerări de coasă,
Mi-e viaţa dulce - chiar de e amară
Şi-atunci te uit, iubita mea frumoasă.
Aşa mi-e scrisă soarta prin răstimp;
Pribeag să fiu şi-ndrăgostit de tine
Si-n risipirea mea în orice anotimp,
Te-mpart cu pribegia şi-apusul care vine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu