Un pom uscat s-a învelit în floare - de Ovidiu Oana-pârâu

Povestea spune că şi-a smuls frunzişul

pe când pământul sevele-şi secase,
fântâna de sub el se dărâmase,
furându-i apei rece ascunzişul.

Primea tăcut ninsorile-n rafale,
sau se chircea de-a gerului arsură;
se toropea sub valuri de căldură,
sau doar gemea sub adieri domoale.

În jurul lui, chiar viaţa-ncremenise
ca sub un văl pe ochii unui orb,
arar mai poposea batrânul corb
ca mesager al vieţii fără vise.

După un veac de sumbră-nsingurare,
destin dumnezeiesc cărare sapă
sub paşii unei fete ce vrea apă,
să caute pentru goalele-i urcioare.

A robotit fecioara vreme lungă,
clădind voioasă ghizdul frânt de vreme;
cu ciutura şi cumpăna ce geme,
necurăţenia apei ea alungă.

Stârnit de hărnicia ei cuminte
şi mângâiat de susurul de-aproape,
veşmânt de flori şi-a reţesut din ape,
cernându-i-le-n păr ca jurăminte.

El reazem face trupu-i încercat,
prin care curg noi seve ca fiori,
obrajii îi preschimbă în bujori,
când ramul sterp de viaţă s-a pătat.

Un pom uscat s-a învelit în floare
şi preschimbat într-un semeţ fecior
stropit cu apa rece din ulcior
iubirea-i va fi veşnic sărbătoare.