Timpul -de Costel Suditu

Ca o fîntână seacă
Este în mine timpul,
Care trece, trece,

Fără să privească înapoi
Chiar dacă mai scapă câte ceva;
Trece ca un tren
Fără oprire.

Tunelule prin noi,
Şi tăiş despicându-ne
Capul şi trupul
Cu lacrimi
Şi patimi,
Rugat-am cuvântul
Să-ţi rupă picioarele,
Şi aripioarele,
Poate aşa, te vei îndura,
Şi vei privi măcar odată,
Spre urmă.