Şoaptele din ploi - de Danaela Daliela

Ploaia destramă seninul invelindu-mă în armonii.. Le las să curgă alene, alunecări de patimă. Ador să privesc seninul care-mi striveşte trupul în sărutul prelung cu care se strecoară în viul din sufletul meu.
Adorarea din mine cheamă freamătul nenăscut, cel de dincolo de stele. Fior de flacără rece e în adâncul picului pe ploaie. Gândul în care mă las cuprinsă deatâtea ori.
Palmele mele răstoarnă sărutul, mângâindu-ţi fruntea arsă de hoinare umbre. Limpezirea din azur transformă totul într-o tandră, veşnică mângâiere..........................