când ne-am întâlnit în sufletul meu era vară
iar într-al tău şuiera ascuţit toamna
nu ştiam că ai venit să-mi furi anotimpul
eu în calea ta zâmbind am alergat
în schimb mi-ai lăsat o cameră abandonată
în ea o sobă-n care focul să ardă a-ncetat
din frunze ruginii şi din fire uscate de iarbă
fac aşternut sufletului meu să doarmă
acum străluceşte vara în ochii tăi
iar în mine tremură toamna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu