Un cap lucios de lut cu mintea chituită,
Mi-aruncă reci priviri de sub secate pleoape;
Cu amintirea-mi parcă în mintea lui pitită
Mă trage înspre el, ducându-mă departe;
De parc-aş fi stafia Anei cea zidită,
Pe masă, între cărţi, din faţa mea, aproape,
Un cap lucios de lut cu mintea chituită
Mi-aruncă reci priviri de sub secate pleoape!
Privindu-l pe ascuns în raza lunii coapte
Pe strălucirea apei ce pare de argint,
Îmi spun că n-are rost… e noapte,-s nedormit…
Cum poate a privi cu recea lui orbită
Un cap lucios de lut, cu mintea chituită?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu