Te-avertizez, iubite, de azi am zâmbet ecosez,
Nu mai visez sărutul tău, te-avertizez!
Nu e-un hotel inima mea să vii, să pleci, să vii așa,
Bagă de seamă, să-ți fie teamă, sunt foc și pară
Și îmbrăcată...și despuiată în pielea goală!
Îmi vii spășit la ușă seară de seară cu-o lună chioară,
În zori, te duci să iei o pară mai mare, rotunjoară,
Dar eu n-o vreau. Voiam să stau doar pe genunchiul tău.
Acuma pleacă, du-te-n piață. Tot ție o să-ți pară rău.
De azi e-nchis hotelul tău, să nu cumva să uiți.
Să nu-mi aduci păreri de rău că altfel o încurci.
Am inima încăpătoare și șapte stele-n frunte are,
Mă-nchid în ea ca într-o floare, ți-ascund cheia de la intrare.
Să nu te-ntorci, nici nu-ncerca să-mi tragi în geam cu praștia,
Că voi ieși la dumneata cu neagră mătura!
Ți-oi pune pe spinare un munte greu de sare
Și-un brânci ți-oi da în vale-adâncă săpată-n neagră stâncă,
Să nu mai ieși din ea, să uiți de viața ta,
Să-ți fiu întotdeauna prințesa și regina.
Din părul meu ți-am dat cândva aurul pe-o șuviță:
Atât să ai în urma mea de tânără domniță...
Lumina verde să mi-o cauți scrâșnind amar din dinți,
Nu încerca să mă alinți, e inutil să minți.
Hotelul meu e încuiat cu cheia, dinăuntru,
Pe poarta lui este lăcat și lanțul te privește sumbru.
Și te-am ursit în miez de noapte, săgeată verde în priviri,
Să plângi în urlet și în șoapte și să trăiești din amintiri,
Iar brațul tău să fie moale, cu jind de-mbrățișare,
În ochi să ai mereu doar sare, durere și mirare.
Căci te-am iubit cum nu prea des se-ntâmplă azi pe lume,
M-ai hărtănit, bine-nțeles, cu inimă de câine
Și m-ai pierdut definitiv și nu te iert, să știi,
Te voi răni c-un incisIv și mii de poezii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu