Sfâșiat de prea
multă
neagră și rece
lumină
zâmbet frânt în
ochi amuțit
vis pierdut fără față de pernă
plâns prea plouat fără sfârșit
fulger topit în nepătruns
renaște acum tril de sirenă
privește-ți uimirea vie-n oglindă
nu vezi că flori ai fierbinte sub limbă
că râzi voios ca un pas de copil
acum nu mai e loc de ocară
de aspru sub pleoape nicicum
învață-ți durerea sa doară
cântă cu aripi pân' la genunchi
lasă trecutul
de ciudă să moară
de nou și spre sus
verdele-ți trunchi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu