Poate-s... de Augustin Septimiu Ion

Poate-s doar o umbră... 

a ta, femeie... 
Uneori nevăzut, 
alteori imperceptibil, 
dar mereu alături... 
Îmbrățișând mintea și inima ta, 
mă contopesc cu trupul 
și sufletul tău... 
Respir cu tine, 
mă mișc cu tine, 
trăiesc prin tine...! 
Poate-s... sau poate-s...

Poate-s petec de-ntuneric 
Stins în umbra ta difuză, 
Sau doar un surâs sarcastic 
Râstignit pe-a sorții buză.

Poate-s vântul cald din noapte 
Ce te-adie-n agonie, 
Vrând, cu sunetele-ți toate, 
Să compun-o simfonie.

Poate-s luna rusinată 
Ce se-ascunde printre nori, 
Când dorința-i desfrânată 
E cuprinsă de fiori.

Poate-s semnul tău din frunte, 
Măzgălit de-o ursitoare, 
Ce-ncerca să fac-o punte 
Între... stări amagitoare.

Poate-s amintirea vie 
A tot ce-ai avut mai bun, 
Sau a tot ce-ai vrea să fie 
Într-al vieții joc nebun.

Poate-s doar o picatură 
Pe petala unei flori, 
Lacrima și roua pură 
Ce te mângâie în zori.

Poate-s focul ce se plimbă
Pârjolindu-te discret, 
Mâncărimea de pe limbă 
Nestinsă... cu violet.

Poate-s doar o-mbucătură 
Care de arome-abundă, 
Dupî care-ți plouă-n gură 
Când ți-e... inima flamandă.

Poate-s doar un colț de cer, 
Când senin, când plin de nori, 
Curcubeul efemer 
Ce te-alină... uneori...

Poate-s... sau poate-s...