Floarea de crin de Ene Adrian Daniel

Am o floare în grădină

Răsărită lângă tei,
Stau ca pata de rugină
Frunzele în jurul ei.

Se tot uită după soare
De mai multe primăveri,
O rază poate apare
Să-i de-a firului puteri.

Mult s-a chinuit să iasă
Din pământul îngheţat,
Dor de viaţă o apasă
De zăpezi s-a scuturat.

Încep visele s-o doară,
Deasupra sunt negrii nori,
Vroia-n astă primăvară
Să renască printre flori.

Stă sub umbră şi oftează,
Lacrimile-i zboară-n vânt,
Unde cad se colorează
Şevaletul din pământ.

Tună tare, e furtună!
Crengile se arcuiesc,
Ea petalele-şi adună,
Dar multe se risipesc.

Se pierd în negura ceţii,
Spre apus iute gonesc,
Rătăcind pe drumul vieţii
Ca şi anii duşi, pălesc.

Parcă toate vin grămadă:
Vijelie, ploi, tumult,
Stă semeaţă, n-o să cadă,
Iubeşte lumina mult!

Din neant o licărire
Peste pom a coborât,
Într-o clipă de sclipire
Fulgerul l-a doborât.

E o linişte totală.
Totu-i parcă fără sens,
O secundă, dar fatală,
A venit cu fumul dens.

Vin regrete, dau năvală
Lăsând urme de parfum,
Se topeşte o petală
Lângă teiul făcut scrum.

Norii trec goniţi de soare,
Cerul e acum senin,
Din cenuşa gri răsare
Gingaşă, floarea de crin.