Ce e mort... de Cătălin Codru

Umbre lungi şi obosite,
Se strecoară printre case,
Se lăţesc pe nesimţite,
Ce e mort... a mort miroase.

Nori întreţinuţi cu ceaţa,
Străbat ciorile pe ceruri,
Fumul îşi întoarce faţa,
Ce e mort... e mort de-a pururi.

În fiorul pustiirii,
Tot ce intră nu mai iese,
Şi din spaimele robirii...
Mort să fi... să nu-ţi mai pese.

Între noi îngheaţă totul,
Ca o volbură rostită,
Moartea îşi întinde trupul,
Peste-o lume obosită.

Acum tac s-ascult doar vântul,
Dac-o fi şi o fi vreodată...
I-oi vedea şi eu sfârşitul,
Eu şi lumea asta toată.