Melancolie de toamnă de Boris Ioachim

Răzbate-un fel de alinare
Din picuri grei, căzând domol,
Ce-ndeamnă, tainic, la visare

Când toamna dă zării ocol.

Şi câte-o frunză îngălbenită
Planează spre asfaltul ud –
De vântul calm, ademenită;
Când se aşează, o aud…

Şi aud, în noaptea liniştită,
Trişti, trecătorii cum păşesc…
Din zarea neagră-abia ghicită,
Simt norii cum se bulucesc.

Se lăfăie o nouă toamnă –
Mă simt bătrân şi ruginit…
Neînţeles imbold mă-ndeamnă
Să plec înspre nemărginit.

Bătaia inimii mi-e slabă,
Căci de cădere-aproape sunt…
Anii mei, seci, trecuţi în grabă,
De gânduri negre-s bătuţi crunt.

Şi nu mai simt nici o plăcere –
Mi-s anotimpurile reci…
În lumea ninsă de durere
Nu-i loc să cânţi sau să petreci.

Dar ploaia cade liniştită
Şi frunza galbenă-o-însoţeşte…
O nouă toamnă – abia ivită,
Mi se strecoară-n trup hoţeşte…

Când mama e bolnavă... de Nicoara Nicolae-Horia

Când mama e bolnavă
Şi geme de durere,

Cuvântul ei din slavă-
„O, Doamne, dă-mi putere!”

Mi se coboară-n suflet
Tăcut, ca un jungher
Şi-aşa mă simt de singur
Şi de nimic sub cer!

Aş vrea! dar nu m-ajută
Cuvântul îndeajuns
Şi mâna mea e slută
Şi ochiul meu de plâns.

„Eu mor! tu ia aminte,
Copchilul meu, de-acum
Ai grijă de cuvinte,
Mergi sănătos pe drum...”

Duminică-i de-acuma
Şi-n veci în tot ce spun,
Mi-e tulburată huma
Sub care mă supun.

Iertaţi-mă, prieteni,
Pentru această vamă,
Nu-i brad fără de cetini,
Nu-i fiu fără de mamă...

Duminică, 8 Noiembrie 2009, spre seară...

DE LEAC de Leonid Iacob

Domnişoară, căprioară,  

spune-mi  

pentru-a câta oară  

să tot cer  

şi să nu-mi dai  

tril de pasăre în mai?  

Te tot strig prin munţii mei,  

vorbele îmi sunt scântei  

care pier  

şi care cer  

alb suişul către cer,  

sufletul tău giuvaer.  

Domnişoară, căprioară,  

Adă-mi cântec de izvoară  

şi mai dă-mi din palma ta  

să sorb sufletul de stea.  

Dă-mi din apa ta cea vie  

cântecul de ciocârlie  

şi-al ei zbor  

plutind pe nor  

pân' la poarta stelelor,  

doar m-oi izbăvi de dor.  

Doar m-oi izbăvi de dor.  

Transformare de Lavinia Amalia

Ne-am dat intalnire

La granita dintre realitate si vis

Ai spus ca vei veni

Si vom preface locul

intr-un Paradis

..................................................................

E...vineri ,iar eu te astept 

la umbra unui gand

Frunzele cad hoinar duse de vant

Si-a trecut timpul...

ziua n-o mai stiu.

Dar parca locul e schimbat,pustiu...

Ma descompun sub ploi de amagiri

Imi preling seva de neimpliniri...

Caut cu radacinile izvoarele Luminii

Din trupu-mi mort

Azi imi rasar cararile Iubirii.

Inca te-astept...

Si-ntr-un tarziu, cand vei simti

ca esti un dor  pustiu,

Sa-ti amintesti de intalnirea data.

Roua ce-o simti e-al meu sarut

pe fruntea ta patata...

Vino!

Ma vei gasi pe-o margine de lume

Sunt Paradisul faurit

Din fiecare rugaciune... 

Stare... de Lavinia Amalia

Minutarul,molipsit de secunde,

masoara clipele irosite...

Prin trup,turturii cuvintelor nerostite

imi strapung maduva sufletului

si-mi coaguleaza sangele.

Undeva,sub clar de luna,pe o plaja

Doi vor sa se regaseasca-n Unul.

Asternuturile lumii sunt zdrente

ale miturilor distruse...

Cineva atinge timid,un pian

dar muzica ce-o aud,

e suieratul unui tren

plangandu-si trecerea...

Roua Dragostei neconsumate

vrea sa-mi spele mintea de tine,

Dar fulgere de dor  imi spinteca fiinta.

Aud pasi ...tulburandu-mi tacerea...

Ma infior la gandul ca esti tu

Un ochi e deschis,sperand

ca vei veni...

Iar celalalt e inchis

amintindu-mi ca nu existi

-Început de poem- de Nicoara Nicolae-Horia

Multe lucruri în viață

sunt
fără rost.
Nu toate florile
au rod
între petale;
nu e nevoie să înveți
pe de rost
anul morții
și al nașterii tale...

30 August 2012

Rugăciunea unui copac de Vali Zavoianu

Un copac cu ramuri brune
Şi cu semne lungi pe trunchi
Murmură o rugăciune

Şi smerit, cade-n genunchi.
Fă-mă Doamne, de mă taie,
Casă pentru un sărac
Fă-mă pat într-o odaie
Şi-nveleşte-mă cu sac.
Fă-mă Doamne foi de carte
Hrană pentru minţi să fiu
Şi din trunchiul meu o parte
Fă-o nai în cânt să-nviu.
Fă-mă Doamne o icoană
Oamenilor să te-arat
Şi de mă taie la toamnă
Fă-mă plug pentru arat.
Doamne fă-mă blid şi linguri
Să hrănesc pe cel flămând
Şi fereastră celor singuri
Cârje pentru cel plăpând.
Sufletul să nu mă doară
Nu mă face lemn de foc
Fă-mă Doamne o vioara
Şi sădeşte-mă la loc.

29.08.2012, Zavoianu Vali

Ferește-mă, Doamne de Corina Nica

Dragostea visează,
dar visul ei nu stă
întotdeauna sub semnul adevărului.

Ferește-mă, Doamne, de obișnuința banală,
dar și de marea amăgire.
Dă-mi în tainița inimii
murmur intens și fascinant,
sclipiri stranii
adulmecând giuvaerul
numit Încredere.
Fă-mi sufletul
sanctuar al prieteniei
și cizelează-mă,
ferindu-mă de îngrijorări
și surprize.
Și învăluie ființa mea
în parfum de magnolii.
Chiar dacă dragostea visează,
iar visul ei nu stă întotdeauna

Supra... de Costel Suditu

Cine eşti tu!? 
Mă întreabă supărată,
O scamă ce s-a trezit

Pe haina mea uzată;

Te-ncumeţi a-mi sta-n cale?
Fereşte-te momâie!
Am drumurile mele,
Mă-ncurci ca o tămâie!

Mă tot feresc, am zis,
Dar tu te ţii de mine!
Chiar nu te vreau pe haină!
Sunt om, cum vezi prea bine;

Tu om!?... se-amuză scama,
Fii serios drăguţă!
În hainele acestea,
Nu pari de cât maimuţă;

De-ai şti pe ce minune
De om m-am plictisit,
Ai face cale-ntoarsă
De la cum te-ai numit;

Aşa, că ce oi fi,
Cu haina ta cu tot,
Suceşte-te în vânt
Să plec, să zbor să pot;

Şi m-am sucit ca scama,
Să zboare spre o altă
Fiinţă demnă poate,
De ea recomandată;

Dar începu să plouă
Când tocmai că zbura,
Şi-ngreunată cade
Dorindu-şi haina mea;

Aşa se face-n viaţă
De multe ori când zbori,
Să nu fii mulţumit
De locul unde mori,

Dar asta numai dacă
Prea mic, te-ai crezut mare,
Şi-n loc să fii ca tine,
N-ai fost nici în picioare.

Maia sta chircită lângă zid de Maria Belean

ca un shaman în plină meditație conturând ambiguități
privirea-i goală se umple de adâncuri
albe

albastre
negre
nu le mai putea distinge căldura
după sensuri
erau doar proaspete

șerpi nemișcați pe pământ
elegant încovoiau iarba rupând tăceri

odată am învățat și eu să aplec iarba
în melodii unice
muzică de Bach
în competiții mereu pierdute

Maia știa cel mai bine să stea lângă ziduri
mereu în aceeași cămașă neagră
picioarele goale
speriată de verdele rece

mușchi și licheni îi alunecă pe frunte
atingerile rochiei de voal și brocart
nu o mai recunosc
șarpele privește orhideea
care-și smulge singură petalele
în reverberații
de senin

cu ce se mai poate măsura
nisipul din ziduri

Gând de toamnă de Boris Ioachim

Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă
Frunza ruginie aşterne-se sub pas,
Şi se-aud în noapte chiote de nuntă

Tulburând cu larmă al tăcerii glas.

Îmi tresare gândul, hohotind bezmetic
Amintindu-mi, sadic, de trecutul mort,
Şi se adună-n grabă negrele corăbii
Ale amintirii-n al inimii port.

Pleoapa cerne lacom ploile durerii
Rana greu ascunsă se deschide iar
Mă-nfioară-n noapte amintirea verii -
Vara tinereţii şi stinsul ei jar.

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Văd, în amintire, o iubire vie -
Patimă ascunsă-n ochii care cer...
Dragoste nebună – ce n-a fost să fie,
Sentimente care, astăzi, zac stingher.

Văd, în amintire, muguri de april -
Văd o fată dulce, cu un râs bizar
Şi-mi revin în suflet lacrimi de copil
Şi tristeţi nespuse – şi suspin amar.

Anii – pietre grele – vise-au măcinat
Dragostea pierdută mi-e blazon şi chin,
Des îmi port în noapte trupul ruinat
Şi-o-ntrebare-mi umple gândul de venin:

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Calea care duce către nicăieri
Tot mai des s-aşterne sub stingherul pas
Nu mă mai sărută limpezi primăveri –
Nu e vis s-aprindă înecatu-mi glas.

Fata mea ciudată, fata mea de-april,
Cine-n miez de noapte te-o mai pomeni
Când sub strai de iarbă, rece şi umil,
M-or culca – şi-n tină mă voi risipi?

…Frunza ruginie aşterne-se sub pas
Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă;
Să ne luăm, iubito, ultim bun-rămas -
Căci m-aşteaptă moartea, să-ncropim o nuntă.

...Viaţă blestemată
Toamnă fumurie,
De ce am ars degeaba
Şi n-a fost să fie?

Frumoasă ești... de Nicoara Nicolae-Horia

Frumoasă ești! de parcă mă înfurii
Și frumusețea ta e-atât de-adâncă!

Ascunde-ți chipul să nu-l vadă furii,
În poezia mea, nescrisă încă

Și-acolo să rămâi o viață întreagă
Și dincolo de ea, în veșnicie,
Să nu mai știe nimeni că mi-ești dragă,
Nici frumusețea ta să nu mai știe.

Eu să te scriu încet și cu migală,
Să îți adun silabele fierbinți
Ca un copil sârguincios la școală-,
Frumoasă ești! eu știu că nu mă minți...

28 August 2012

Strigă cerul de Catalin Codru

Strigă cerul a mirare...
De ce vânturile vin?

Zarea mea se tot răceşte,
Iar eu, uite... sunt senin!

Ziua-mi scade.. şi se duce,
Mi se tot răresc din frunze,
Din copaci îmi pleacă păsări,
Pierd din fluturi, pierd din gâze...

Verdele mi-e auriu,
Sunt albastru... mai pătruns,
Şi mă simt de-acum pustiu,
Tot sunt cer, dar nu-s de-ajuns...

Mi-am greşit vreo socoteală,
Mi-am amestecat, magia,
Norii-mi fierb a împărţeală,
Şi-mi e surdă gălăgia...

Cu pădurea colorată,
Şi cu ploile ce-mi vin,
Îmi e toamna... aristocrată,
Strugurii se cer în vin.

Strigă cerul a mirare,
Dacă am greşit ceva...
Lasă-mi Doamne, bolţi stelare,
Şi nopţi line... câteva.

Destin împrospătat de Bogdan Dumbraveanu

Câte traiectorii puteam urma 
Dintr-un punct
În care poate 

Am greşit perspectiva

Un pescăruş se aşează
În fiecare dimineaţă
Pe fereastra mea
Apoi zboară
De fiecare dată
În altă parte a zării

Sunt zile când ploile
Şi un amurg înainte de vreme
Ţi se aştern pe chip

Îmi vine să mă odihnesc puţin,
Sărut pe gelznele tale,
Precum pasărea
Pe geamul meu de dimineaţă

Punct din care să văd încă odată
Câte zboruri
Câte traiectorii
Pot urma

Nemărginirii.

Melancolie de Bogdan Dumbraveanu

cât timp intra altădată
într-o clepsidră,
obiect simplu, transparent

cu sugestii senzuale

toate cele aveau forme
feminine

şi câtă vegetaţie
verde mai ales, roşie ori
ruginie, ca-n operele pictorilor
prin care lumina
nu se spunea niciodată bătrână,
şleampătă, trecută

iradia promisiunea unei bucurii,
a zilei de mâine
în care te mai puteai
naşte odată

de câte ori nu purtam
cu mine
până şi un secol întreg

într-un săculeţ modest
legat la gât,
printre monezile gălbui

de pe vremea cand mecanica
nu era iubită

Rătăcire de Ovidiu Oana-parau

Vreau să te uit !

Să-ţi spun că nu te mai iubesc.

Apoi să mă întorc în mine

şi să-mi admir curajul.

Vreau să mă mint !

Să-mi spun ca nu te vreau.

Apoi să mă întorc spre tine

să te privesc în suflet.

Iar în final, aş vrea să mă trezeşti,

să-mi spui că nu-i aievea.

Apoi să mă întorci din mine

şi să mă ierti.

Mă simt câteodată… de Nicoara Nicolae-Horia

„Dacă nu mă găsiţi aici,
Căutaţi-mă în altă parte,
Eu undeva m-am oprit

Şi vă aştept”.
Walt Whitman

Faceţi puţină linişte
Şi m-ascultaţi-
E plină pădurea
De iscoade,
Tot mai puţini sunt copacii
Adevăraţi,
Cariul invidiei
Se aude cum roade…
E atâta gâlceavă
Între culori,
Peste cuvinte
E o negură deasă,
Aşa-mi vine
Să plec
Uneori,
Dar mă ţin
Rădăcinile-Acasă!
Mă simt câteodată ca frunza
De nuc,
Toamna lovită
De vânt
Şi de brumă,
Nici nu ştiu unde
Aş vrea
Să mă duc,
Cine mi-aşteaptă
Trudita mea
Humă?…

DESCÂNTEC de Elena Valeria Ciura

Când îţi va fi negură şi vânt
La ceas de încercare,
Să ştii că simt şi eu cuvânt

De-mbărbătare!

Şi dacă nu e de ajuns,
Îmi las obscura treabă..
Ajung la tine-ntr-un minut
Şi fac o vrajă...

Cu un sărut alung şi spleen
Şi-un început de boală,
Te-anunţ, ca incantaţie
Cât te iubesc de tare

Apoi adun prinsuflet
Ce-a mai rămas din vară
Si pentru iarna le depun
În( încercata-ţi) inimioară!

Şi ,înainte de-a pleca,
Mă rog de cerul bun
Să-ţi dea ce pentru mine cer
Lumină-n taina ta...şi adevăr...

Dar ştiu că cer un pic prea mult
Cănd pomenesc de adevăr
De-aceea în păgân descăntec
Te rog, păstrează-mă...„mister”

27 august 2012

Acum de Veronica Simona Mereuta

apele învolburate de curs a secetă
nu vor a mai lăsa,până la uscăciune
rădăcinile să uite.

nici în lună,
darămite în soare nu e zacere,
norii mistuie tăceri,
lumina dăruie înăţimii visul de zbor,
şi creşte un munte de drag
neatins de dor
curgere de izvor fără grai
doar viaţă!

27.08.2012
Vero

Acorduri de toamnă de Elena Iuliana Constantinescu

Melancolie,
Nostalgie,
Sensibilitate,

Sentimente ce plutesc
În aerul răcoros de toamnă;
O tristețe profundă învăluie peisajul
Conferindu-i un farmec blând,
Misterios;
Chemări zadarnice la viață
Se pierd printre galbenele rariști de falnici copaci;
Soarele-și urmează calea de fiecare zi,
Pierzându-se în depărtări aurite,
Lăsând loc întunericului;
Răsfrângeri roșii de amurg
Se scurg pe bolta violetă,
Sfărmându-se în licăriri mărunte;
Se schimbă ziua în noapte
Și o lună inertă apare
Prin a cerului oglindă;
Parfumuri delicate plutesc
În umezeala grea a atmosferei,
Ca o timidă părere despre naștere și dispariție;
De ce atâta nepăsare?
De ce cad florile aplecându-se spre pământ?
De ce există sfârșit?
Sunt întrebări ce caută răspuns
În mintea mea…
Un fulger străpunge petala neagră a cerului
Risipind taina liniștii profunde,
Picuri mari ating pământul rece;
O ploaie tristă,
Banală,
Împrăștie orice iluzie,
Orice speranță;
E muzica toamnei,
Natura suspină
Și totul dispare,
Melancolie, nostalgie…
În acorduri de toamnă;

Elena Iuliana Constantinescu

REVELAŢIE de Cristina Maroiu

Cum, Doamne, mai poţi să ne dai iubire
Când totul în jur e minciună şi haos?
Când omul-maşină aleargă-n neştire,

Aleargă fără repaos?

Minusculi gândaci, pe-o bucată de pâine
Ne batem, căci toţi o dorim!
Uităm sensul vieţii, uităm şi de Tine,
Mai rău că orbeţii trăim!

Purtaţi de nevoi şi purtaţi de ispite
Călcăm în picioare comori...
Găsind un răspuns-noi găsim o avere,
Ne credem nemuritori!

Luaţi de vârtej, nu ştim drumul acasă
Şi-atunci ne prindem de mâini,
Cu lacrimi în ochi, ne trezim din transă
Şi suntem c-o zi mai bătrâni...

Cu inima strânsă, cu inima arsă
Aflăm că tot, pe pământ,
E praf, e cenuşa, e negură deasă,
E numai vânare de vânt!

CRISTINA MAROIU

Şi-a spart în mine cerul o fereastră... de Nicoara Nicolae-Horia

Şi-a spart în mine cerul o fereastră,
Ce zi e-acum la tine-n calendar?
Se mişcă duhul pe deasupra noastră-

Să fie început de lume iar...

Tu unde eşti, femeie, coasta mea
O simt cum doare, creşte ea la loc?
Îmi pleacă versul, fă-l măcar să stea
În clipa asta fără de noroc...

Şi tu de ce te-ai dus cu el acum,
Aş vrea să-l scriu şi nu mai am cuvinte,
Se-ntoarce-n mine neumblatul drum,
Nu-i nimeni înapoi, nici înainte...

Şi-a spart în mine cerul o fereastră,
Azi nu mai ştiu ce zi e-n calendar,
Se mişcă duhul pe deasupra noastră-
Să fie începutul lumii iar?...

N-AM SĂ TE-NTREB de Leonid IACOB

Ne bate-n uşă  

timpul cel smintit  

şi ne tot cere vama  

de plecare,  

dar am să-l ţin  

de pietre priponit  

şi o să-l pun  

să ceară şi iertare.  

Că încă de iubit  

nu sunt sătul  

şi ochii mei,  

iubire, vor să vadă  

lumina ta,  

că nu mi-ai dat destul  

din tot ce fost-a scris  

să mi se cadă.  

N-am să te-ntreb  

ce eşti, iubire,  

poţi fi aşa  

cum mi te-nchipui eu,  

poţi fi un dor,  

dar şi o amăgire  

ce-o port în sufletu-mi  

trudit mereu.  

N-am să te-ntreb. Rămâi  

doar gândul care  

îmi scrie cu poveşti  

prin nopţi târzii  

şi-mi pune glas de mierlă  

într-o floare  

când aromeşte-a struguri  

printre vii.  

Un pescăruş se-avântă-n cer de Ovidiu Oana-pârâu

Un pescăruş se-avântă-n cer

În fiecare dimineaţă,

Cu un mesaj pentru eter

Trimis de largul de sub ceaţă.

Ar vrea să-l simtă în adâncuri,

Amestecând cu el culoarea,

Ca scenă pentru mii de bancuri

De peşti valsând în ritm cu marea.

Săgeata albă când coboară,

Mesaj de taină îi aduce

Dinspre tării şi o-nfioară,

Plutind apoi pe unda-i dulce.

Pe înserate pescăruşul,

Priveşte-n larg cum se-mpreună,

Apa cu cerul sub apusul

De soare-n răsărit de lună.

26 august 2012

Ziarist de scoala noua de Emil Marian

O bubă mare cu puroi,

Născut-a șerpii cu venin,
Ce-mproșc-acuma cu noroi,
Din gura plină cu pelin.

Cu-al său condei prea otrăvit,
Vîndut pentru treizeci de-arginți,
Lumea din jur a murdărit,
Scriind cu ură printre dinți.

N-are mamă, n-are tată,
Înjură pe toți românii,
Și cu gura-i cea spurcată,
Își blesteamă și străbunii!

Multe-i rabdă Dumnezeu,
Avortonului școlit,
Cu minte de scarabeu,
Și suflet schimonosit!

Va veni și ziua plății,
Domnul în a Lui mînie,
Va da girul său dreptății,
Trimițîndu-l în stihie!

Va stîrpi flasca moluscă,
Amoeba nevertebrată,
O va face poate-o muscă,
Cu o viață “aromată”.

Un gînd de Emil Marian

Și cînd o fi ca eu să mor,
Am să mă rog la Dumnezeu,
Să îți trimită al meu dor,

S-adoarmă-ncet în gîndul tău.

Să-ți fie înger păzitor,
Să aibă cuib în trupu-ți drag,
Să îți alunge orice nor,
Răul n-o trece al tău prag.

Și în al zilelor senin,
Un gînd spre mine de arunci,
În zboru-mi iute am să vin,
Ca la-nceputuri, ca atunci.

Să te alint, să te dezmierd,
Să îți vorbesc de-al meu amor,
Prin păru-ți mana să îmi pierd,
Dar asta numai dacă mor.

Iar dacă-s viu și mai respir,
Gîndind la mine să te-aprinzi,
Pe pernă părul sa-ți răsfir,
În brațe tu să mă cuprinzi.

Și in săruturi, printre șoapte,
Să fim iar trupul de iubire,
Să facem zi din astă noapte,
Să ne aruncăm în Nemurire!

Simtiri… de Gl Turnbull

Ma simt atat de singura pe lume!
Nu e nebun sa inteleaga alt nebun!
N-am casa, n-am avere, n-am nici nume

Si singura intre oameni iar raman…

Sa spun cum spune lumea nu e drept
Caci am avut un ideal si-o tinta!
Iar poezia mea nu vrea sa minta
Si iarasi singura nu stiu ce mai astept!

Privirea mi-o intorc spre oameni singuri.
Dar ei nu-s singuri. Au o inima in piept.
In pieptul meu e anotimp de friguri
Si iar nu stiu ce singura astept!?

Toamna lui 1987

ANONIMI de Elena Iuliana Constantinescu

Se rupe timpul plin de-nțelepciune,
Absența clipei supără cu rost;
În a

mintirea celor ce n-au fost
Tăcerea mea a devenit tăciune;
Și nu mă supără că nu am nume,
Un nume fără sens, un nume prost
În amintirea celor ce n-au fost;
Sunt anonimul rupt total de lume;
Lumina picură,
E ca o ploaie blândă,
Plictisitoare ca o zi de post;
În amintirea celor ce n-au fost;
În amintirea lor,
Se zbate întunericul la pandă!

EU de Elena Iuliana Constantinescu

Două cumpene au găsit sprijin
În inima mea;
Două stele și-au făcut cuib

În ochii mei căprui;
Două cuvinte s-au rătăcit undeva
În colțul gurii mele;
Privește iubite,
Privește
Sunt eu;

COAJĂ DE MIEZ de Stefan Oana Valentin

Nesădiți, firavi, lujeri de miei
Noroiți cu greșeala diurnă
Ne lingem uimiți printre răni

Dintre fapte, ultima urmă.

Înflorim, impasibil, degeaba
Ne ardem în nori printre zei
Uităm iubirea, mila, în graba
De a cânta, suav, din flori de tei.

Epatăm, social, carnea de fruct
Pudibonzi, avem haine prea mici
Viermii ne cântă în coajă abduct
Ne vindem zeama, printre urzici.

Vărsăm pe trepte albe de viitor
Sângele bunilor noștri, pătați
Viermii din cărnuri mușcă de zor
Suntem închiși, în carne expați.

Ne e somn de petale în floare
Dor de mugur pleznit avem în gât
Rădăcini smulse între picioare
Cântec din frunză de buze de mut.

Suntem coaja, dură, prea mare
De sâmburi mici de suflet, amar
Un cerc închis, surd și atâta de tare
Urlat cu ecou, repetitiv, în urechi.

27 08 2012
ȘTEFAN OANĂ

Divina armonie (infernul, purgatoriul, paradisul) de Ovidiu Oana-parau

I. Infernul

Motto:

Spre-amiaza vieţii noastre muritoare

ajuns, într-o padure-ntunecoasă

mă rătăcii pierzând dreapta cărare...

(Dante Alighieri)  

Infernul meu e-aici, în lumea vie

Eu l-am aflat privind cu bucurie,

Doar o secundă chipu-ţi de copilă,

Dar gândul m-a oprit fără de milă.

Sunt prizonierul traiului de-acasă

Acum, când soarta asta nemiloasă

Pe tine-n dar ca înger te-a adus,

Tu zorii eşti, când eu sunt doar apus.

Nu, nu-mi dă pace gândul ! Mi-asupreşte

Iubirea când în giulgiuri o-nveleşte.

Mi-a răstignit credinţa clătinată,

Nu-i pasă lui de-o dragoste curată.

Mă macină când macii sunt în floare

Şi inima-mi doreşte cu ardoare,

Ca pacea peste mine să se-aşeze

Şi sufletul din nou să-mi lumineze.

* * *

II. Purgatoriul

Motto:

Înalţe pânze-a-nchipuirii navă

Şi-apuce-n larg pe ape ce-s mai clare,

Lăsând în urmă marea de otravă...

(Dante Alighieri) 

Am adormit şi pe poet l-am invocat,

Cerându-i să mă-ndrume în păcat;

Se-apropie de mine şi zâmbeşte,

Cu glasul liniştit îmi povesteşte:

„Nu încerca să schimbi ce legea firii

Ţi-a sorocit, ca rob să-i fii iubirii !

E drept că azi apusul te zoreşte,

Iar zorii te-au legat parcă hoţeşte.

Nu te opri, căci dragostea-i lumină,

Ca răsăritul într-o zi senină !

Adună-te şi pune-i în privire,

Amorul tău de taine ca menire.

Şi poate s-o-ndemna să prindă-n rază,

Dorinţa ta cu-arome de amiază.

Şi-n doi veţi străluci precum un astru,

Născut dintr-un copil şi-un dor sihastru. 

* * *

III. Paradisul

Motto:

Mărirea celui ce-i izvor mişcării

pătrunde-n Univers şi străluceşte

mai tare-n miez, mai slab în geana zării...

(Dante Alighieri)

Din somn am revenit cu gând la tine

Şi zorii-au năvălit arzând spre mine,

Uimirea-mi copleşind-o cu speranţă,

Iar visul risipind prin cutezanţă.

- „De ce-ai venit ?” am întrebat în şoaptă.

- „Aşa-i firesc ! a zis. Timpul aşteaptă

Apusul când în noapte se aşează,

Urmat apoi de zori ce luminează.

Prin asta, legea firii te dezleagă

Unindu-te cu fata ce ţi-e dragă.

În doi să zămisliţi doar bucurie

Să vă îngemănaţi în armonie !” .......

infernul, purgatoriul, paradisul...

pe creste poţi s-ajungi doar când abisul

deplin e, iar credinţa ta în cer,

iubirea o preschimbă-n giuvaer.

***

16 Ianuarie 2011

Visul, vele purpurii… de Radu Adrian Gelu

Visul, aripi deschise ce par vele purpurii,
suflet lăstun, lotcă vie a oceanului vânt,
navigând norii care-şi dănţuie franjurii,

ca futurele ce iubirii îi vibrează un cânt…

Visul, sărut în zbor pe urma paşilor lunii,
plutire de păpădie în parfum de veşnicie,
scăldat în laptele ce udă astralul fântânii,
speră în potopul de emoţii cu străşnicie…

Visul, dincolo de orice imaginaţie zboară,
tainic dor şi fierbinte fulg al vieţii mister,
ce arde pieptu-mi de lăstun, mă-nfioară,
visul e zboru-mi evadării din tristul crater…

Altfel de stare de Elena Valeria Ciura

Dis-de-dimineaţă
Mi-a deschis portiţa,
Bucuria!

Era-n roz şi alb drapată,
Precum rapsodia
Forilor de nalbă ,
Din a nunţii salbă.

Mi-a promis -
Pe viaţă
Fericirea!

Ochii lui ca peruzeaua
Unduiau spre ceruri
Cercuri de iubire
Şi de adevăruri!

L-am privit
Şi l-am iubit
Ca pe-un soare-n asfinţit!

Pastel I-III de Nicoara Nicolae-Horia

Adam dormind sub pomul interzis,
Frumoasa Evă îl ruga fierbinte-
Fă-mă Femeie! Doamne, ce cuvinte!

Şi merele cădeau răscoapte-n Vis...

Eva oftând acolo în Grădină,
Nimeni nu ştie Adevărul ei...
Adam şoptind, cu ochii plini de vină-
Femeie, spune-mi, fericirea ce-i?!

Adoarme vântul ostenit pe harpe,
Ce linişte-i de jos şi până Sus!
Doar sâsâitul blestemat de şarpe
Se-aude-n urma celor care nu-s...

Datoria... de Nicoară Nicolae-Horia

„Plătește-mi ce ești dator... Îngăduiește-mă și îți voi plăti...”
Matei 18, 28-29

Mă simt dator precum era și ea,
Sluga aceea din cuvântul sfânt,
Și datoria nu-i atât de grea-
Am s-o plătesc întreagă pe pământ;

Știu, datoria către Dumnezeu
Niciodată n-o să se termine!
„Îngăduiește-mă”, te rog și eu,
Frate mult mai datorat ca mine...

Lacrimi de pian...cantec - de Iurie Osoianu

Ai apărut lângă pianul meu,
Venind de undeva, din răsărituri,
Răpind, printr-un acord instantaneu
Din universul meu, tot infinitul

Iertați-mi note suspinânde de fiori,
Acorduri care plâng pe la agape.
Dar lacrimile de pian grozav mai dor,
Cu despărțiri alunecânde peste clape

Te rog de-mi iartă, drag necunoscut,
Nevinovata mea chemare din privire....
Și tristul zâmbetului meu ce-i doar tribut
Plătit de-o veșnicie – veșniciei...

În ochii tăi, atâtea adâncimi,
În blondul tău, atâta nud si soare.
... Plângea pianul meu cu profunzimi,
Cu simfonii de stele căzătoare...

De-a pururi vinovați și izgoniți
Pentru păcatul prim și plin de vină,
Mă plec în fața Creatorului, cerșind
...iubirea Evei,... vinovată.... primă...!

Şi ruga asta, împletită din cerşiri
Şi tainicul ascuns prin asfințituri,
Va fi comoara noastră de iubiri,
De inceputuri noi și de sfârșituri.

Te vreau înghenuncheat în fața mea,
Învăluit de voluptate și iubire.
Răpitul infinit din lumea ta,
Să-mi aparțină veșnic numai mie.

Cu negrul absolutului, absorb
Imaculatul veșniciei de ninsoare...
Plângeau peste pianul nostru orb,
Acorduri rătăcite de scrisoare…

Rugăciunea unui dac - de Iurie Osoianu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor
Nici Lupu presedinte, nici Godea tradator
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Voronin era toate, Voronin era una
Pe când siretul Gimpu, si jalnicul Chirtoacă
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Din ce adinc de mama nascu-i acest Ulinici

El singur statu hot inainte de-a sta hotii
Cind nu-l stia mai nimeni, acum il stim cu totii
E l este papusarul ce-aduce fericire
Acestu-i colt de Tara si rest de omenire
El este fondatorul de firme si partide
El pentru noi se roaga, tot el de noi se ride
E ce-l ce ne hraneste pe noi cu franzelute
Dospite prin offshor-uri,ca nu cumva sa puta ...
Pe-acest neom Tu Doamne facuta-i cel întâi
Ce mi-ar răpi chiar piatra ce-o am de căpătâi.

Gonit de statul asta prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice procuror un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte
Că neagra saracie simţirea-mi mi- a *mpietrit-o,
Că fug din tara asta, pe care am iubit-o -
,Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
I-ar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Î ndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
In lumea stapinita de lupi si papusari
De chori necomuniste si gimpi neliberali
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

TU... noi? - de Cătălin Codru

Tu eşti tu...
Dar eu... sunt... noi?
În gând bun cu amândoi?
În amestecul de turbă, ce-şi aşteaptă iarna sfântă?
Întunericul... nimic
Coborât din infinit?
Înălţat spre nu ştiu unde
Păsările să-l inunde
Întunericul de sus?
Răstignit ca un apus?
Întunericul în care sunt doar stele
Căzătoare
Sunt şi stele existente
Cu aprinderi remanente
Însă... acolo
Sus eşti tu!
Acum nu pot spune nu
Suntem unu... suntem doi
Dacă tu eşti între noi
Dacă eu sunt tu... sunt eu!
Sus acolo-i Dumnezeu
Care,în tine,a pus sămânţa...
Şi din noaptea asta sfântă
Dacă... am şi eu lumina... sunt şi eu
O rădăcină
Dacă tu şi eu... eşti tu,
Împărţirăm sufletul... suntem noi şi Dumnezeu,
Tu şi noi suntem doar eu,
Infinitul cel prezent... se târăşte lin...
Dar lent.
Unde ai sălăşlui?
În ce noapte în ce zi?
Cum ai fi dacă n-ai fi?
Fi-ţi-ar noaptea numai zi!
Strigătele bucurii,
Întunericul... lumina!
Să trăieşti fără vreo vină!
Eu, să te aştept mereu...
Dacă tot ce eşti sunt eu!

Eu te iubesc Moldovă - de Iurie Osoianu

Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Te înrămez în amintiri ce-s aidoma
Cu deja-vu al frunzei rupte de la ram
Cu retrăiri-iluzii și dureri -phantome
Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Îți fac cadou parada asta militară
Să înțeleagă toți – prieteni sau dușmani
Că nu jelesc nimic să te afirm ca țară
Eu te iubesc Moldovă , la douăzeci de ani
Deschis îți spun -de abea încep a înțelege
Că tu ești Țara mea și eu sunt moldovean
Și o credința avem și un pămînt și-o lege
Eu te iubesc Moldovă , la douăzeci de ani
Nu mai doresc nici alipiri nici aderări nici alianțe
Că-ci înțeleg că am visat in van
Și timpul ce sa dus, că-i pură relevantă
Eu te iubesc Moldovă, la douăzeci de ani
Doresc să ai tărie”n braț și sânge rece…
Și cânii astea lătra iar avan
Și caravana asta ,
Doamne , greu mai trece…

FIINȚA MEA - de Elena Iuliana Constantinescu

Mersul cuvintelor
Pe cărările gândului
Răsună încet,
Supraveghindu-le somnul;
Se apropie mereu,
Cu pași repezi
Ziua de ieri,
Ce-mi cere socoteală
Pentru acest somn;
Pașii merg cadențați
Și lasă urme adânci
Pe pământul
Din interiorul ființei mele;

Acum știu de ce. - de Oană Stefan Valentin

Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici

se potolesc doar
prin limbile noastre.

Așa că
dis de dimineață
cu țigara aprinsă
am pus de cafea
și fasolea la înmuiat.

Doamne…..
ce poftă îmi e
de o viață!

VIAȚA…de Constantinescu Elena Iuliana

Viața…
Un punct de vedere,
Un țipăt jalnic de durere,
Scos sau auzit din când în când?
Mândria mea,
A ta,
A omului de rând,
E viață?
Traiul nostru strașnic de mizer,
E libertatea de-a avea putere,
Un târg fără frontiere?
Viața..
Un cer fără de nouri,
Oglindită-n spațiul infinit;
Viața?
O pradă devorată,
De noi toți, ironic de egal,
Scenă pentru lupta neîncetată
Dusă în comun?
Paradoxală

TRECUTE ÎNFĂPTUIRI - de Oană Stefan Valentin

Îmi miros pașii
a statuie neumblată
și atâta de verde,

Gândurile au gust
de țurțuri reci,
ca în copilărie.

Înnod vorba
cu fapta, strâns
docil și tăcut.

Scrijelesc copacii
mult prea tineri
cu briceagul bunicului.

Mă dor umeri rebeli
în zbatere mută
de nesupunere.

Apoi sparg cuvinte
noi, de nori
să-mi plângă fulgerul.

Lustruiesc opacul
febril și crunt
poate iese lumină.

Sparg malul de val
în mii de faruri
și mă scufund înspre nămeți.

Beau dulce liant
de tăceri zdrențuite
să urlu întreg.

Mă îndoi la un colt
să-mi aduc aminte ieri
cine sunt, mâine.

Sunt supărat pe lume... Nicoară Nicolae-Horia

Sunt supărat pe lume și ce-i dacă?
Motivul niciodată nu-l voi spune,

Și supărarea asta o să-mi treacă,
Peste ea nici soarele n-apune!

Sunt supărat pe lume, nu pe viață,
Aici mă simt doar musafir și-atât,
Din supărare omul mai învață
Că și frumosul poate fi urât!
............................................
De după nouri soarele apare,
Lumina lui din mine o ascult-,
Eu supărat pe lume? vi se pare,
Când mă citiți, m-am împăcat demult...

23 August 2012