NU MĂ TEM de Ines Popa

Când zi de zi e doar o provocare 

Din ce a fost sau va cândva să fie 
Rămâne câte-un vis ,o resemnare, 
Sau o nădejde în speranța vie. 

Din cer mai vine-un înger să ne caute 
Să ne-amintească : sunteți efemeri 
Și cât de fără noimă vă sunt toate 
Străine clipe plânse în tăceri. 

Pe corbii care mușca îi alung 
Și-i risipesc în pulbere de hău, 
Ei sunt doar arătări cu suflet ciung 
Și nu mă întinez de nici un rău. 

Stau toamnele și iernile-n consemn, 
Trecutul cu poveri e scrum cernut 
Eu nu mă tem căci știu să lupt mai demn,
Când întristări mijesc în chip de lut. 

Un crin neprihănit îmi e iertarea, 
Petala lui va șterge ce-a fost trist 
Și marea-n scoic-aduce alinarea 
Și-n suflet blând ea pune-un acatist. 

Un schit al iubirii ,un zbor neînfrânt 
Doresc să devin și fi-voi odată, 
O floare albastră pe ramuri de cânt, 
Mireasmă de nuferi în ploaie scăldată. 

Nu mă mai tem de ceața din pustiu 
Căci brațele iubirii m-ocrotesc 
Și prin credință îmi doresc să fiu 
Cristal de preț să pot să-ți mulțumesc!

Ines Popa