duminică, 20 mai 2012

Între pământ şi cer... de Nicoara Nicolae-Horia

Ca floarea ierbii trecem
Şi-n urmă alţii vin
Să ducă mai departe
Vremelnicia noastră,
Şi timpul trece-n goană
Şi el e mai puţin
De nu ne mai încape 
Sub zarea cea albastră...
Cine din noi anume
De noi se tot ascunde,
Cine de cine oare
I se tot face dor,
Ce-i alergarea asta
De unde spre ne-unde?
Tot mai trudit e trupul
Şi oasele ne dor...
Cei dinaintea noastră
S-au dus şi nu mai sunt,
Plecarea lor devreme
Nici n-o băgăm în seamă
Târziu când ne cuprinde
Aşa un fel de teamă-
"Căci pulbere sunt toate
Şi goană după vânt!"
Nu-i cine dintre coaste
Să ne alunge frica?
În răsuflarea noastră
Se face tot mai ger-
Vai, despre suflet încă
Nu pomenim nimica,
Uităm că el ne ţine
Între pământ şi cer
Şi-aşa el nu-i al nostru,
Cel dintru început,
(O ştie fiecare
Ce-aleargă dintre noi!)
El ne-a fost dat de Domnul
În lume cu-mprumut
Până în clipa-n care
Ni-l cere înapoi...
Ca floarea ierbii trecem,
Ca ea măcar să fim
Scăldată din înalturi
De picurii de rouă;
E vremea pe sfârşite
Şi-n toate ne grăbim-
("Perdeaua cea din templu
S-a rupt atunci în două!...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu