CATAPLASMĂ de Stefan Oana Valentin

acum, nu mi-aș dori

decât să-ți sărut, antibiotic
antiseptic și profilactic,
durerea din rădăcină de cicatrice
ce încă n-a murit, 
acolo în barbă...

să-ți mângâi cu drag
frământările prelungi de mâini
în vremuri cu ploaie și vânt
ori cu soare degeaba.
masând epiderma 
cu cremă de buze fierbinți
până... dincolo.

am să-ți i-au apoi ochii
la întrebări existențiale
poate te vindeci
de lacrimi.

09 04 2012
Ștefan Oană

Scrisoare deschisa catre Dumnezeu de Stelian Maria

Ai Doamne grija azi de carnea mea,

Mi-e sfanta Libertate biciuita,
Fa din mine pavaza ori stea
Dar nu-i lasa sa ma prefaca-n vita !

Mi s-a urat de-acest sfarsit de veac
Si nu mai am nici lacrima sa-ti scriu,
Mai da-mi putere Doamne, pentru leac,
Sa-mi razbun copiii cat sunt viu !

Cum poate acest pamant sa ne mai tina ?
Noi suntem primitivii care-am fost...
Purtam cu totii-n spate cate-o vina
Ca-ci vrem mariri si-n zilele de post.

Mai treci din cand in cand si pe la noi
Macar sa stim cum este pe la tine,
Magarii imbraca piei de boi
Ragnind la noi ca sa ne fie bine...

Ori scrie-ne asa cum fac poetii
Si-ti dam adresa, poate ne gasesti...
Suntem in Piata Universitatii
La kilometrul zero, Bucuresti !

Stelian Maria

SIMPLE ŞOAPTE... de Patricia Serbanescu

e ploaie-n rafale, în noapte şi zi
sătulă mai sunt de vânturi şi ploi!
din ceasul năuc, dispar clipe mii
în vis poate timpul, te-aduce-napoi...

ţintesc cu privirea urme de nori
şi doru-mi aleargă năvalnic,
ce bine ar fi... uneori să cobori
că sufletu-aşteaptă zadarnic.

de când tot visez, am dor ofilit
ca trandafirul pus în glastră
ce-şi plânge timpul asfinţit,
cu ochii-nchişi, către fereastră.

mă sting ca floarea fără vină
când pierde frunze din întreg,
am mâna-ntinsă spre grădină
alt trandafir... să mai culeg...

şi multe flori ce-s efemere
cum sunt şi visele din noapte,
muri-vor lent, făr’să ne cheme
şi-apar boboci... din simple şoapte.

Tropicana şi curcubeul de Radu Adrian Gelu

Cu căpşunile-n pulpă înfoiate,

mura şi zmeura cele boburate,
cu depănuşata dulce banană,
toate-s repede mixate-n cană…

Cu proaspăt stors de portocală
peste gheaţa cuburi în excală,
totul se-npreună aşa de cremos,
delicios nectar de vară, răcoros…

Sorbind Tropicana pe-ndelete,
lângă glastră cu albe margarete, 
muşc nesaţ-n priviri curcubeul,
după ploaie ivit înobilând cerul…

JOCUL NECUVINTELOR de Cristina Maroiu

Cum ar fi daca azi am invata

un joc al necuvintelor?

Sa incep eu: arunc pe masa tacerii
un zambet;
Tu imi raspunzi razand,
schitand cu podul palmei
o floare...
Eu iti respir parfumul
si ma transform in nectar;
Tu ma sorbi in fiinta ta
si prinzi contur de fluture…
Eu devin pulberea
care iti coloreaza aripile;
Tu te grabesti in zbor
catre inaltul neexplorat
al fiintelor noastre ingemanate,
de unde ploile de curcubee
ne vor aduce din nou pe pamant,
in chip de silabe!

Si nu vom sti sa articulam
Concret
decat un singur cuvant: iubirea!

Cristina Maroiu
30.05.2012

Dor de bunici de Andreea Alexandra Coman

Îmi amintesc cum m-aşteptau în pagul casei

Mă îmbraţişau, mă sărutau, cu braţele mă cuprindeau
Bunicii mei, mi-e dor de voi şi vreau
Să vă mai văd odata-n jurul mesei.

Îmi pregătea bunica odaia cea mai mare,
Focul în sobă bunicul mi-l făcea
Şi tot bunica cu bucate alese m-aşteptata
Să mă aşez la masa, ce bine mai era!

Dis de dimineaţă, porneam cu ei pe dealuri
Să strângem fâneaţă, cum faceam de fiecare dată,
Bunicu` cânta cu cetera pentru a lui nepoată,
Bunica era mandra şi soarele ne era alături.

Duminica la hora, fata mândră mai eram
Bunica m-aranja, zestrea cea mai frumoasă îmi dădea...
Şi-n părul împletit flori de iasomie îmi punea.
În picioare încălţam opincuţe şi dansam.

Şi a trecut vremea, bunicii mei s-au dus
Îmbătrâniţi de vreme, spre al soarelui apus.
Îmi este dor de ei, aş vrea să vină înapoi
Însă acum eu ştiu că mă privesc de sus.

( 30 Mai 2012 - Andreea Coman)

DEPARTE DE TINE de Irina Nedelciu

Departe de tine,

Pierdută în mine,

Prin gânduri, prin şoapte,

Prin vise în noapte...

Îmi caut o cale

Să uit, dar mă doare.

Iubirea-i prea mare

Iar eu n-am scăpare.

Departe de tine

Tot aeru-mi moare,

E sec, mă loveşte,

Besmetic, orbeşte.

Iar cerul splendoare

Îmi tună-n schimbare,

În haine de gală

Cenuşa mi-e boală.

Departe de tine

Iubite... nu-i bine,

Doar nori plumburii

Îmi cântă în zi...

Cu picurii grei

În rănile trei,

În şanţuri brăzdează

Durerea mi-o aşează.

Doar iţe şi pânze

În juru-mi întinse,

Sunt prinsă-n capcană

Iubirea-ţi... nu-i toană.

Mă joci cum îţi place,

Iubite... dă-mi pace !

Mă lasă să plec

Să uit... căci mă-nec.

Am  ace în piept

Iubite... nu-i drept !

Am dor doar de tine

Şi plâng, nu mi-e bine.

Departe de tine

Mă pierd în ruine,

Nimic nu mă-nalţă,

Alunec în ceaţă.

Pe negrul pământ

Eu ard ca pe rug,

Cu jarul prin vene

Mă zbat în durere.

Departe de tine

Iubite... nu-i bine,

Doar boală şi ceaţă

E-n jur... şi mă-nhaţă.

Nu pot să mă rup,

De tine să uit !

Îmi eşti ca o sevă,

Lumină, o febră !

Iubite... mi-eşti viată !

Hai vino mă-nalţă !

Cu braţele tale

Să uit ce mă doare.

Departe de tine

Iubite... pierd zile...

Cu soare, cu rouă,

Cu verde ce-mi plouă.

Departe de tine

Pustiul mi-e-n vine,

Nimic nu e bine,

Mă-ntorc la iubire.

Irina Nedelciu la 30 mai 2012

SUNTEM NUMAI IUBIRE... de Patricia Serbanescu

de hotărăşti că-i potrivit

să-mi fi pe veci, al meu iubit,
dulceaţa gurii ţi-o las pradă
ca în săruturi să se piardă...

apoi, din zori în asfinţit,
prin umbre ce s-au logodit
noaptea să cadă peste noi
când împărţim extazu-n doi.

toţi zorii zilei să ne vadă
cât putem fi... de fericiţi
nimeni ca noi mai ispitiţi
când taina nopţii o să cadă.

doruri venit-au înspre noi
în ochi, ai laseri în privire,
pe veci valabil între noi
doar Una suntem... în iubire.

ades trăiesc vraja de lună
de mâini te prind şi hoinărim,
vom adia doar împreună...
cu aripi de sfânt, serafim.

Întâlnire de Catalin Ciorba

 Am păşit prin iarba udă,

Mi-am privit picioarele,
Nu ştiau cum să mă ducă,
Să-ntâlnească soarele.

Tu ai focul în priviri,
Nu ştiu cum, dar reuşeşti,
Eu mă pierd în amintiri,
Numai tu, mă regăseşti.

Părul tău, tăcut şi moale,
Chipul îmi acoperă,
Şi-un sărut prelung agale,
Sufletu-ţi descoperă.

Gura iarăşi te trădează,
Când la colţuri tremură,
Şi privirea-ţi se aşează,
Pe un colţ, de pătură.

Eu te strâng, adânc în braţe,
Nu te plângi nu zici nimic,
Dar te-ncumeţi să-mi faci faţă,
Iar eu, te mai strâng un pic.

Îţi fixez adânc privirea,
Dar tu cerul îl priveşti,
Nu te-apăs simt fericirea,
Însă tu, departe eşti.

Ai căzut acum, pe gânduri,
Nici nu vrei să îmi vorbeşti,
Doar zâmbeşti absent te bucuri,
Vreau, să-mi spui că mă iubeşti.

Catalin Ciorba

ROGVAIV de fluturi de Radu Adrian Gelu

Culoarea curcubeului hartă,

fluturaşul efemer o poartă,
a clipi strălucirea-n simetrie,
ducând dansu-i în acrobaţie…

Roşul cel profund zvâcneşte,
parcă din inima ce-şi doreşte
dincolo de arse vise, iubirea
dăruind-o poartă el fâlfâirea…

Oranj ca soarele de portocale,
străluceşte prin irizaţii ireale,
desenându-i Luna pe aripioară,
valsând în vântul cel de vară…

Galben în spumă de spic mare
ca şi zâmbetul pâinii-n soare,
e nuanţa ursuleţului de pluş,
poposită pe aripioara-n urcuş...

Verdele frunză în zbor pare,
ca trifoiul de aceeaşi suflare,
sare ca brotăcelul-n bulbucare,
aripioara-i din floare-n floare…

Albastrul e ca şi cerul imens,
emoţie-n gust de afine intens,
sau petele pe ouă de prihor,
şi plouate pe aripi de planor…

Indigo, culoare-n spiritualitate,
sau parfum de individualitate
difuzie vie pe petalele purtate,
de gingaşa făptură cu abilitate…

Violetul e-n a vinetelor prune,
sclipire de mătăsoasă efuziune,
umbrela ce încheie curcubeul,
a picta aripioara cu violacelul…

ÎN APUS de Irina Nedelciu

Apusul de-afară m-apasă-n gheară

Privesc către munte cum strigă, cum zbiară!

Şi-n lacrimi de roşu cum plânge o creastă

Cerşind către boltă lumina cerească.

Secundele trec prin flăcări tot drept

Şi geamătul crestei îl simt... ac în piept,

Înţeapă adânc şi picurii-mi curg

Durerea-i prea mare şi braţele-mi plâng.

Un vânt fulguit m-alintă doinit,

Îmi flutură haina, şi eu mă tot mint

Că-i dorul din tine, ce-i prins doar de mine,

În nopţile pline, cerşindu-mi iubire.

Se mişcă frunzişul şi stau... parcă-s goală,

De sfânta simţire ce-n trup mă omoară

Tresar un minut şi seva-mi ascult,

Apoi mă scufund în neant, ca un vânt.

Un strigăt de vultur aud şi mă scutur...

Neantul îl las, sfioasă mă bucur,

Eu ştiu că eşti tu, venit de departe,

Ca visul să-mi dai şi sărutul de noapte.

Irina Nedelciu la 29 mai 

PROMISIUNI... de Patricia Serbanescu

Cei care vin la putere

Ne promit lapte şi miere,
Laptele e apa chioară
Albinele... stau să moară...
Gura ne-a cam amuţit
Corbii-au luat tot ce-au gasit
Aşteptăm să schimbe cârma
Că ne-a mai rămas doar urma...
Pielea... le e tatuată
Cu ce au furat... odată
Acum... de i-om jupuii
Pielea o vom tăbăcii... 
Şi va fi crestată-n cruce
Să dea totul…pân’s-or duce…

ATINGE-MI UMBRA... de Patricia Serbanescu

atinge-mi umbra, 

păşind spre mine seara,
simţi-voi adierea ta 
topindu-mă ca ceara
umbre de tălpi s-or împleti 
cu nemurirea
în vechile canoane
să pot stinge iubirea...
să-ntind o aripă 
legând pe veci păşirea
să ard pe rug, amarul vieţii 
găsindu-mi împlinirea…
am să te caut
în tropotul urzit de cai,
opresc doar umbra-ţi
suprapusă-n zi de mai...
picându-mi ceara
peste urma-ţi adâncită
doar din căuşul ei
oi bea apă sfinţită...
te-oi adia 
cu umbra mea difuză,
când viaţa mi se scurge
spre asfinţit...confuză.

OU DE GLEZNĂ de Stefan Oana Valentin

Dacă mă va săruta,

îmi vor crește gleznele
spre zbor neîmpiedicat 
sau brațele-mi vor deveni
imitație de pene
din lemn de plumb?
privesc uimit, tăcut, nemișcat
încheietura de deasupra
de călcâiul vulnerabil
să simt sărutul vorbind
despre lacrimi dulci
și scut de săgeți,
înflorind din mobilitatea fugii
liniște albă de veșnicie.
apoi mi-am amintit, speriat, de umeri
curios de reacția mâinilor.
erau acolo, cuminți
mângâind oul de aripi
din glezne...

09 04 2012
Ștefan Oană

LA VOIA ’NTÂMPLĂRII... de Patricia Serbanescu

Nu răsfoiesc dulci amintiri, trecutul este dus,

crâmpei e timpul ce-a rămas şi voi ajunge Sus...
Te-aştept să vii iubitule, de eşti a mea sortire
sublim e totul între noi, uniţi suntem în fire.

Colind tot universul, ating văzduhul lin,
m-adie-acea răcoare, parfum suav de crin,
Cuprinsă-n steaua mea cu spirit îngeresc
sting chinuitul dor, râvnind plaiul ceresc.

Cu lacrimile adunate în ochi umbriţi de păcate
aştern vălul înserării cernând paşii cugetării,
Noaptea învie mândra lună, dorurile mi le-adună
voi dormi aici în stei, pe un pat... din flori de tei.

O scânteie mă alină, în loc fără de lumină
fără rug şi fără aştrii, că-mi vin ochii tăi albaştri
Duhul vrea eliberat... cade zbor pe înserat,
amorul l-oi presăra, de-om ‘nopta pe steaua mea.

Timp s-aşterne în sortire, într-o sfânt-ademenire
grabă au clipele noastre ce-s cuprinse-n veşnicie,
Întinderea e vastă, grădini înmiresmate
dar numai împreună ne-om bucura de toate.

Regatul cerului pe nor, primeşte-un duh rătăcitor
popas făcea în umbra mea şi trupul său, mă încălzea...
Amor sublim şi cânt divin, în braţul care m-atingea
cu unduiri năuce, mătasea ierbii vrând s-o culce...

Şoapte multe, foc în spuze, mierea-i scursă de pe buze
dragostea în miezul verii, e-nfăşată-n umbra serii,
Luna se-nalţă şi dispare, singura stea este într-un nor,
mă las la voia întâmplării, când voi pleca c-un ultim zbor.

DOAR O NĂLUCĂ de Ines Popa

E-atâta noapte-n tine și-atâta căutare 

În asediate ore și-n timpul efemer, 
Pendulul parcă tace și vrea să-ți dea crezare 
Oglinda vremii-ți spune că ești din nou stingher. 

Fuiorul amintirii își trage răsuflarea, 
Eu nici măcar în vise nu vreau să te revăd, 
Pietriș îți e tărâmul ,doar cioburi arătarea, 
Năvoade de-ntristare te-au prins în laț și râd. 

Tu răscolești adâncul oftatelor risipe, 
Eu știu că ești doar noapte ,dar fără dimineață, 
Un trup lipsit de suflet ,un boț făcut din cârpe 
Și zămislit de mine din petece de viață. 

Mă cauți într-o baladă de toamne aromate, 
Când pașii noștrii încă dansau același vals, 
Dar lacrimile ploii au șters acea cetate, 
De-abia mi-aduc aminte,erai un cântec fals. 

Ai fost doar o nălucă ,rătăcitoare clipă, 
Creat din mărunțișuri ,o simfonie blândă , 
Te-am părăsit în trenul dezafectat în pripă 
Într-un cupeu de suflet , o flacără plăpândă. 

Eu ți-am iubit candoarea cu zori nemărginite, 
Uitasem pentr-o clipă că te-am creat din astre, 
Din romanțate gânduri ,angelice ispite, 
Nălucă fără suflet,te-ai stins în zări albastre.

Ines Popa 

Bată-te norocu'... de Nicoara Nicolae-Horia

„Bată-te norocu' să te bată!”

Aşa îl salutau amicii săi,
Dar într-o dimineaţă blestemată
Îl întâlniră plin de vânătăi...

Doamne, ce-i cu tine, cum arăţi,
Cu faţa asta vitregă şi slută,
Ne-norocindu-l, ca în alte dăţi,
Îi spuseră acum un -”Doamne-ajută!”

Şi-un frate de al său de mai departe,
Un fel de ştie-tot cu-adevărat,
Spunea mereu: „sunt la curent cu toate!”
Şi într-o zi s-a... electrocutat...
...................................................

De-aceea eu vă spun- luaţi aminte,
De la-nceputul lor şi-n veşnicie
Să aveţi grijă când rostiţi cuvinte-
Cuvintele ucid şi pot să-nvie!

 Nicoara Nicolae Horia.

FĂ UN PAS... de Patricia Serbanescu

Fă un pas spre mine!…şi lasă-mă să intru in ascunzişurile tale...

Hai, obişnuieşte-te să vieţuieşti cu mine-n... tine!
Îţi aleargă gândurile ca ..iepurii...dă-mi un răgaz să-mi pot lăsa
o bucăţica din mine, să-ţi stea drept paravan de soare!
Este...că te simţi mai împlinit? Doar acum cred că ai să înţelegi!
Şi eu tânjesc să mă umplu cu tine...separarea nu-şi are rostul
Eu în cer...tu bâjbâind pe cărările acestui ţinut... sau invers...
Oare de ce noi umanii, nu mergem pe căi deja bătătorite de alţii? 
V-aţi întrebat? Ar fi fost drumuri deja ştiute, iar greşelile, nu s-ar mai fi repetat. 
Prind de capete curcubeul din inima ta, apoi trag marginile între punctele cardinale, să nasc un pod sfânt...
Prefer nordul, aşa mi-a arătat busola mereu...de vei voi, te primesc în mine, cum am mai făcut-o odată.... 
Împletind culorile, construiesc un pod care să unească sufletele de-apururi, prin văzduh...să se balanseze şi să arate lumii că se poate şi altfel...
Doar aşa putem circula în voie şi putem să ne umplem alunecând unul în altul... 
atunci când ne este dor...

Asediu de Veronica Simona Mereuta

În dimineaţa în care nu m-aş regăsi în ale mele,
pot să le spun,păreri,iluzii reminiscente de viaţă,
aş căuta înfrigurată drumul spre înafară,
de tot ce umple făr' de rost,aluviune de ploaie nefastă,
în eu,nenumit încă pe de-a-ntregul,de-al necunoscutului asediu.

Te caut,chiar dacă n-am habar ce fac,nu-mi e de trebuinţă
gândul şi deşertăciunea lui,doar parfumul acela de tei,
ştiai că înfloreşte şi mi-e dor să-l umplu în loc de amar,
să fac din el hotar de fortăreaţă morgană,
"a fi sau a nu fi" e un tărâm nu o boală?!

Dacă aş vrea să fiu fluture,nu mi-ar trebui aripi noi,
să mă ţină la dospit într-un cocon domol,
niciodată nu mi-au ieşit la iveală din prima dorinţele,
chiar de le-aveam înscrise în interiorul pleoapelor,
cititul cere timp,pe care îl câştigi cu greu...cinstit.

Dacă noaptea n-aş avea de numărat stele,sau oi,sau şeaua
de cal măiastru...somnul n-ar ajunge pe tărâmul dorului,
al depărtării rupte de lacrimă,acolo unde surâsul e ,pe de-a-ntregul zâmbet de soare,apoi clar de lună,
să mă adune din toate cele în care mă pierd de când am răsărit...

25.05.2012
Vero

Podoabă de Veronica Simona Mereuta

sau legământ de a "nu mă uita" lipită de fiecare fereastră,

atunci când plouă alean între flori şi dorinţe,
ar fi bine să am câte in nod,aşa cum doar pomul ştie a avea,
iar în fiecare primăvară să mă uimească un mugur,
ieşit ameţit de soare şi rouă

sau cingătoare de ursită multicoloră,
şi-aşa îţi dă c-o singură mână destinul de lucru,
am alte două, de urzit alandala vise,
mai mult către soare să-mi ardă focul,
şi-n noapte să fiu dorinţă.

sau ciorchine aşteptând fiecare toamnă altfel,
doar pentru a-i face în ciudă încrederii,
care părăseşte cea dintâi balul,cenuşăreasă risipind conduri,
doar ca să înveţe drumul înapoi,
acolo unde fericirea rămâne veşnic certă.

...nu mi-au plăcut niciodată alegerile,
pentru timpul ce trece n-am ...răgaz

26.05.2012
Vero

IUBIRE TERESTRĂ de Patricia Serbanesc

Ne naştem din iubire, pasiune şi vis

Ce stau cuibărite într-un suflet deschis,
Un suflet ce este plin, caritabil
Golit şi umplut într-un timp repetabil.

Iubim... şi orice probă-n viaţă doare
Iar cel ales, mereu va fi o încercare,
Timpul trăit, va ţine doar puţin în edificii
În rest... nemultumire, lacrimi, sacrificii.

Sunt lecţii încă neştiute, exersăm
Tot ce-am ales... experimentăm,
Poate-ar trebui-n final să le-nvăţăm,
Şi-n veci să nu le repetăm !

Tot ce-ntr-o viaţă dusă... am ales
Este bazat pe dragoste şi... interes
Iubire de cătăm, vom clădi fundamentul
Trăim eternitatea şi-Aici... este eventu.

Iubirea ne urcă pe nori, spre abis
Şi când ne coboară ne ucide un vis,
Ea ne trezeşte chiar dorul profund
Tot ea ne îngroapă, ne luăm iar avânt...

Ca o himeră dispare nălucă,
Chiar viaţa trăită mereu e pe ducă,
De n-ar fi iubirea născută din noi
Am fi nişte suflete... fără nevoi.

Noi suntem iubire ! din esenţă se-alege
O venii poate timpul s-o putem înţelege,
De om fi împreună, iubim... preţuim
Misiunea e-Aici! căci avem un destin...

OL DE STELE de Stefan Oana Valentin

Ai văzut cum învârtirea
naște pământul din roată
cu mâna asudată 
de gânduri?

Ai simțit cum cuvântul
sărută frunți înnorate
cu flori de cireș
în pârg?

Ai citit în riduri de buze
cum te chem mut
să-mi împletești
apusul?

Ai privit carul mare
întinsă în iarbă
uimită de calea
de lapte?

Dacă da, plămădește-mă
din lut cu miere
pe buzele-ți cireșe!

27 05 2012
ȘTEFAN OANĂ

GENEZA PRONUNȚĂRII de Stefan Oana Valentin

Cai albi îmi tropăie prin gânduri

cuvinte repezi încercând s-ajungă
galopul lor, o toacă e, din scânduri
trist nechezat, ca o cântare lungă.

Vântul îmi țiuie prelung prin plete
tot gângurind, fără de înțeles, ceva
norii îmi povestesc acum de sete
plângând a soare aprig, undeva.

Marea foșnește verde printre stânci
în șoaptă, povești de mângâieri de ape
vântul adie caii spre ploile adânci
dornici cu noi cuvinte să se adape.

Pământul surd îmi urlă a hârtoape
împleticită-i rădăcina groasă din călcâie
căderea e acuma, atâta de aproape
pădurea cântă roșu, în flăcări de tămâie.

Înalță-te cuvânt, la stele și rămâi
ca un prezis de gânduri dragi și efemere
iubind frumos, te-am pronunțat dintâi
etern, cu limbă moartă te voi cere.

27 05 2012
ȘTEFAN OANĂ

Pacient de Nuța Istrate Gangan

Deci s-a hotărât: Suntem bolnavi! Dragostea nu mai este "destin străvechi cu cireşe la urechi", "cea mai frumoasa partitura din muzica lumii, "Floarea de Nu-mă-uita aşezata in buzunarul vieţii".

Nu mai este "Leoaica tânăra".
Medicii, psihologi si psihiatri au hotărât. E boala curata. Au luat-o, au analizat-o, au întors-o pe toate părţile, au pus-o pe masa de operaţie, au disecat-o sub microscop si au trecut-o in randul bolilor nervoase.
Marii poeţi ai lumii se răsucesc in morminte, Eros probabil a fost pus in cămaşa de forţă.
Noi ăştia normalii si îndrăgostiţii, ştiam ca aveam ceva probleme nediagnosticate, dar, hm-mm... parca nu ne credeam chiar duşi. Am devenit pacienţii unei lumi bolnave, o lume in care nu se mai poate deosebi sentimentul de simptom. Nu avem nevoie de leacuri, dar parca am avea nevoie de nişte concedii lungi, medicale si romantice.
Pentru ca, la urma urmei, sunt bolnava de tine.
Sunt Pacient!
Daca aste este sa fie boala mea cea mare, atunci vreau sa rămân bolnava. Si vreau sa trăiesc printre bolnavi adevăraţi nu închipuiţi.
Ciudata fire avem. Pentru nefericirile noastre, pentru o prea mare capacitate de iubire sau pentru lipsa ei, dăm vina tot pe ea. Dragostea.
Dragostea-i de vina:)
Dar daca stai bine si te gândeşti dragostea a fost si va rămâne mereu aceeaşi.
Noi suntem cei diferiţi. Noi o prelucram si transformam, noi ii adaugăm ingredientele care fie o fac dulce ca mierea, fie amara ca fierea:)
Depinde de cine te îndrăgosteşti nu cat te îndrăgosteşti. Te poţi îndrăgosti de cineva care se îndrăgosteşte de tine in acelaşi timp si dragostea devine frumoasa si liniştită, susur de izvor cristalin in toată regula. Si daca in timpul acestei iubiri, ceva se întâmpla de-o parte sau de alta, aceeaşi iubire care susura liniştit devine val ucigaş.
Se întâmpla sa te îndrăgosteşti de mister WrongGuy si dragostea devine febră si obsesie si nebunie, nu?
Apoi când Mister WrongGuy ajunge la concluzia ca tu eşti de fapt cea pe care o aştepta si se transforma in Mister Right, aceeaşi iubire care pur si simplu te-a îmbolnăvit devine medicamentul care te salvează.
Si cu ce-i de vina dragostea? Când te-ai îndrăgostit de ai folosit aceeaşi unitate de măsură. Doar ca pe parcurs te-ai schimbat din pisicuţa blânda in leoaica.Ai vrut, ai cerut și nu ai primit. Apoi, când ai primit ai redevenit pisicuţa care-şi apară ca o leoaica iubirea.
Judecam dragostea in funcţie de reacţiile pe care le avem. Ai observat ca atunci când dai mai mult primeşti mai putin si atunci când el se zgârceşte, doreşti mai mult? Ai observat ca atunci când iţi doreşti ceva sau pe cineva mult prea mult, drumul ti se pare mai lung si mai anevoios? Si dezamăgirea bineînţeles, direct proporţională cu măsura dorinţei in cazul in care ceea ce-ţi doreai atât de mult s-a dovedit a fi de fapt exact ceea ce nu îţi trebuia?
Întotdeauna avem ca etalon marile iubiri ale lumii. Dramele prin care au trecut, sfârşiturile nefericite, sau fericite, după caz, sacrificiile, otrava si elixirul, operele literare născute in urma acestor iubiri, sinuciderile sau cămaşa de forţă. Sau nunta cu alai de flori si luna de miere in Havaii.
Cred ca daca am înceta sa ne comparam cu eroii din literatura si filme si am cobori pe pământ mai aproape de vecina si vecinul care au o căsnicie frumoasa, doi copii si un căţel, vecini pe care-i zărim prin fereastra, seara stand discret de vorba, la un pahar cu vin, la lumina unei lumânări, privindu-se surâzând, după ce casa s-a liniştit si copiii au adormit, am fi mult mai fericiţi.
Si nu am mai pune iubirea pe aceeaşi lista cu bolile nervoase.

P/S. Iubirea este un act de iertare nesfârşită, o privire tandra care a devenit obicei". (Peţer Ustinov)

Lâna de aur chihlimbar de Radu Adrian Gelu

Apolonius obsedat de ideea,

A duce pe Iason în Colchideea,
Îi plănui în legendă odiseea,
Lâna de aur fiindu-i vrerea.

53 îi suiră pe Argo corabia,
Orfeu şi a lui Heracle sabia,
Crenguţa de stejar a o purta,
Peste Istru la Aiete-n Tracia.

Phelias din Etolia îi stârniră,
Ai aduce aurul la care aspiră,
Prin furtunile apelor anormale,
Colchisul al scotoci-n escale.

Ce n-a ştiut Apolonius în fine,
Lâna de aur în ambră ciorchine,
În Ţara Luanei se aduna-n tezaur,
Din lacrimile împietrite de faur.

UN ALT ADIO de Renate Müller

Respiraţie-n miresme de mai de Radu Adrian Gelu

Crengile-n muguri respiră-n mai,

timpul primăverii trecând-n alai,
în cânt de păsări dirijor e cucul,
dă bucurie, ciocârlia, guguştiucul...

Aerisite miresme sclipesc culori,
fluturi-n zbor printre suave flori,
farmec în adâncime de lumină,
aduc verde viaţă-n orice tulpină...

Nuanţe de zori duc visele la cer,
frunţii încreţite de timp-n mister,
templului de nori şoapte-n ocol,
aducându-i prospeţimii un obol...

Timpul îşi caută-n verde, mireasă
a zămisli fructul vieţii ca aleasă,
înflorindu-i splendoarea-n soare,
duce primăverii voalul la altare...

RĂSPUNS VAG de Patricia Serbanescu

bolta-n noapte e tăcută

şi ne-mprăştie refrene,
luna, e ascunsă-n cută
naşte-acum cu noi poeme...
sfinţii menestreli veghează
vântul ne răsfiră gene
norii se mai balansează,
vine mistica selene...

te întrebam dacă-ţi sunt dragă
răspunsul se aude vag...
îmi bate lacrima în pleoapă
şi cerul drag, îmi cade-n cap
retorică-ntrebare pun
ce-i dragostea în rostul firii?
chiar de te crezi un nou stăpân
dări şi tribut plătesc iubirii...

fără să vreau, au căzut sorţii
şi-acum mă dau de cesul morţii,
inima-mi cântă, dar nu dansează...
cât stai în suflet, produci doar stază.
grea-i despărţirea şi-nsingurarea...
Doamne... ce bine-i! Ne-ai dat uitarea!

UD PÂNĂ LA PIELE de Stefan Oana Valentin

Curtez 

fiecare picătură de ploaie
fierbinte și clară
spre rădăcina-mi.

Sorb
nori înmiresmați ud
cu nările largi
fremătându-mi.

Împlinesc
atingerea apei
cu epiderma
tremurându-mi.

Și dorm
înflorind vise
în lujer prea viu... 
trezindu-mă.

25 05 2012
ȘTEFAN OANĂ

Sohodol... de Nicoara Nicolae-Horia

Șapte Sohodoale sunt în lume, dar numai unul singur e leagănul nașterii mele...

La tine
veni-voi,
Sat
apăsat
de nevoi,
Sohodol-
fântână cu apă
stelară,
setea gândului tău
mă-nfioară.
Plecat-am din tine
în lume
copil
rătăcind
prin pădurile lumii
dar
n-am uitat niciodată
de casă,
de nume,
de laptele mumii,
de fluier,
de roată...
Între noi doi
e-o singură cale!
Primește-mă dar
în pridvorul
cel sfânt
al iertărilor
tale...

Din volumul „Acasă”

Vizita a şaptea... de Radu Adrian Gelu

În talpă-ţi sărut umbra

a coapse-ţi penumbra
ce-mi urcă sărutarea
în fierbinte adorarea...

Murmur epiderma albă
nudă naiadă codalbă
numărând parfumuri
ca ivite din albumuri...

În Eden mi-e parcursul
a avidelor buze excursul
spre adorata-mi floare
ce-n grădină crin apare...

Coapsele lumină-n umbră
cer alintul şi-n penumbră
în escale fac lent păşitul
de crin crescând apetitul...

Ascult a somnu-ţi suflarea
crinului-i dau amânarea
doar un pic, căci noaptea
e loc şi de vizita a şaptea...

Îngerii din noi de Catalin Ciorba

Tu ştii că îngerii se-ascund în oameni?
Şi nu au aripi căci nu vor să se trădeze.
Se uita-n ochii tăi şi-ţi spun că lor le semeni,
Îţi stau alături findca vor să te salveze.

Au doar privirea mult mai luminată,
Şi te privesc direct când te ascultă,
Povara ta de ei e uneori luată,
Te însoţesc pe drum cu grijă multă.

Îţi seamănă decât puţin la-nfăţişare,
Dar te învaţă tot ce ai nevoie,
Îţi mângâie tristeţi sau vreo durere,
Şi te aşteaptă ani întregi de bunăvoie.

Când tu ajuţi pe cineva eşti înger,
Şi nu ai aripi ca să nu te deconspiri,
Puţini ar ştii să îţi citească-n ochi vreun fulger,
Şi tu cândva trăiai din amintiri.

Cătălin Ciorbă

Zamolxe!... Ţi-s Dac!... de Radu Adrian Gelu

Piatra tare-mi dă înălţime,

Piatra Rotării… se-nvârte
cu gându-mi în adâncime,
de sclav-n vie pasiune 
şi-n ancestrală viziune…

Înălţime de tracic Olimp,
în regatul tărâmului de vise,
piatră cu găuri de sânge,
prin pustiuri de ani uitate,
treazul somn-mi posedă…

Fantome aevea mă-npresoară,
de nici-unde tot coboară,
în val de pulbere de aur,
ce lumina o-nconjoară laur,
strălucirea gloriei de alt-dat…

În muritoarea lume pe altar
a dacicelor jertfe, ofrandă
ţie Zamolxe-ţi ridic pios,
a mea simţire-n recompensă
în suliţile sacre o ofer…

Ştiu acum că ţi-s dac-n neam,
şi mândru de astă virtute,
n-am cuşmă nici barbă sură,
vertical stau-n furtunile vieţii
ca om, în tracica descendenţii…

Invidia ca o potaie...(Statornicului a-mic...) de Nicoara Nicolae Horia

Vorbele tale nu mă înspăimântă,
Le simt răutatea şi gustul amar,
... Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar.

Te uită-n oglindă să vezi cum arăţi,
Între tine şi ea e o veşnică ceartă,
Vederea durută se sparge-n bucăţi,
Te iert pentru toată rostirea deşartă!

De la nordul cuvântului, până la sud,
Brazii mei sub tăceri se încovoaie,
Acum e devreme, din verdele crud
Muşcă invidia precum o potaie...

Lasă-i Duminicii lacrima sfântă,
La tine e vineri în calendar,
Mi-e milă de zborul din aripa frântă,
Mi-e silă de zbaterea ta în zadar..

Dor de tine... de Catalin Ciorba

Când mi-ai păşit în cale ţi-am zâmbit,

Precum se întâlnesc doi oameni care se cunosc,
Şi mi-am dorit în suflet să-ţi citesc,
Ninsoarea plopilor ce-n Mai se risipesc.

Am smuls din mine un banal îmi pare bine,
Căci tu păşeai ca-n ceruri mândră luna,
Zâmbeai cu ochii tăi, surâsul tău mi-erai totuna,
Cu o veşnică icoana vie, ce-şi poartă grav cunună.

Nu te-ai oprit să-ţi spun că, îmi eşti dragă,
Şi-mi amintesc şi acum de mersul tău cuminte,
Care-ţi saltă cămaşa spre-nainte,
Rănite păsări revărsate-n ne cuvinte.

Pe strada ta am mai trecut de-atâtea ori,
Să te-ntâlnesc măcar o dată aş fi vrut,
Că te-am văzu odată mi-a părut,
Mi te-ai ascuns în suflet ca un înger dispărut.

Mi-au nins zăpezile de acum pe tâmple,
Tu mi-ai rămas în suflet vie,
Încet pe strada ta, imaginea îmi reînvie,
Şi-mi bate inima precum, o cinteză în colivie.

Catalin Ciorba