De zile nu mai scriu,
am fericirea de-a fi trist,
e pâinea mea cotidiană,
e hrana gândului hoinar,
nu-s singur, deci exist!...
În fericirea de-a fi trist,
mă prefac a fi liber,
fără ochelari fumurii,
văd bine-n negru şi gri,
doar lacrimile-s sidefii…
Citit-am eu, undeva,
că şi drumurile vieţii-n
curbe line de fecioară,
mai au pe margini altare,
de mirodenii dulci-amare…
Că zarea-i doar plină,
de albastru şi vedenii,
cu hanuri pe coclauri,
ce-n lutul din ulcioare,
aduc vise-n rubiniile iluzii…
Le-a făurit cândva olarul,
inspirat de cel duh rău,
din taina trupului de fată,
frumos a oferi mirodenii,
la porţile sufletelor pustii…
Păşesc cu gândul în gri,
peste rupturile albastre
de suflet, în cale-mprăştiate,
vreau să zbor cu visul-n
drum, a merge mai departe…
Privirea cată ultimul han,
chiar cu ulcioarele sparte,
din ciob poate aş soarbe,
trei picuri de mirodenii, a
da griul-n viziuni colorate…
am fericirea de-a fi trist,
e pâinea mea cotidiană,
e hrana gândului hoinar,
nu-s singur, deci exist!...
În fericirea de-a fi trist,
mă prefac a fi liber,
fără ochelari fumurii,
văd bine-n negru şi gri,
doar lacrimile-s sidefii…
Citit-am eu, undeva,
că şi drumurile vieţii-n
curbe line de fecioară,
mai au pe margini altare,
de mirodenii dulci-amare…
Că zarea-i doar plină,
de albastru şi vedenii,
cu hanuri pe coclauri,
ce-n lutul din ulcioare,
aduc vise-n rubiniile iluzii…
Le-a făurit cândva olarul,
inspirat de cel duh rău,
din taina trupului de fată,
frumos a oferi mirodenii,
la porţile sufletelor pustii…
Păşesc cu gândul în gri,
peste rupturile albastre
de suflet, în cale-mprăştiate,
vreau să zbor cu visul-n
drum, a merge mai departe…
Privirea cată ultimul han,
chiar cu ulcioarele sparte,
din ciob poate aş soarbe,
trei picuri de mirodenii, a
da griul-n viziuni colorate…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu