Radu Adrian Gelu - Phoenix și Inorog – a iubirii cărticică

Măreață tihnă printre cetini, a firii vestire,
iscă un tainic duh și-o stihie bezna arzând,
glas izbit de stânci tăcute, vântul cântând,
din vremea trecutului Olimp șoapte-n ivire...

Cu cedrul pernă-mi port visarea, ca o adiere
la poarta târâmurilor ce-mi cutremură ființa,
dimensiune-n dimensiune, a nu ști referința,
prind trup frânturi de gând a iluziilor vrere...

Printre gene, scânteile mici speranțe aprind,
neîmblânzite ca și focul ars pe rug-n asfințit,
scăldând frumusețea ce moare tot la infinit,
în mingea de foc se desfăcu Phoenix aurind...

Fâlfâind în parfumul roșu din sânii-n flăcări,
îmi poartă privirea chihlimbar-n lacrimă vie,
spre nemurirea unde-și are cuib-n veșnicie,
rostuind oul roș de smirnă, pășind-n alte zări...

Legenda-ar spune, în Arabia pasărea moare,
pe cuibu-i de flăcări la suta de ani, însă cânt
lumina lebădă ce zilnic răsare-n soarele sfânt,
sau iubirea ce arde și renaște-n splendoare...

Tăcut, Phoenix se cenușă și-n smirnă coboară,
rotind oul timpului sub Lună-n aerul albastru,
ascult frunza și iarba ce mlădie dorul sihastru,
aplecând privirea pe sunet straniu ce-nfioară...

La poartă de alt tărâm, cineva parcă mă visă,
dus ușor-n adiere blândă-n spații de visători,
picurat în gingășia lacrimii din ochii alinători,
sub sigiliul Lunii, răsuflarea Inorogu-i prezisă...

Lumină străvezie-n al dorurilor aer albastru,
mlădios, viziune divină mă privea, o minune,
cu lacrima-mi pe obraz curgândă-n afecțiune,
grumazul il îmbățișai, fruntea-mi găsi pilastru...

Cu fruntea-n coama-i mătase, mirosind a fân
din ceruri purtat, îl mângâi pe bot și-l sărut,
simțind tandrețe, gingășie, puritate-n absolut,
devenind totalitatea ființe-mi de ai fi frățân...

Tainic cum apăru, scuturându-și coama dispăru,
lăsându-mi în amintire atâta iubire, apoi tăcere
a auzi sunetul veșniciei în fibra corpului-n adiere,
în fiece respir sau gând, speranța a iubi, reîncepu...

Dar iată! Phoenix se arată-n zâmbet de rândunică,
cu sori albaștri-n priviri, zburând iubire ea purtând,
mă renaște-n simțiri, iar lacrima Inorogului lăsând
suflet de lăstun, să scriu pe nori a iubirii cărticică...