Radu Adrian Gelu - Ne ningea cu fericire-n parc...

Ploaia de steluțe spulberate-n draperii,
gândul inspirat îmi tot poartă,
prin o licărire argintie deșartă,
la cascada de puf, de înghețate păpădii...

Diamanți minusculi bijuterii-n diademe,
sub semilună pecete a dăruirii,
cristalizează a lacrimilor iubirii,
de pământul înghețat, cald să-i însemne...

Briza rece cu zahăr pudrează-n dansuri,
în săruturi de căzătoare stele,
fluturând încet-n dorurile mele,
clopoțeii tăcerilor viselor-n suspansuri...

Norii portocalii ascunși-n orizonturi grele,
fac miezul nopții-n prânzul de zi,
doar pe noi iubito parcul ne auzi,
cum fericiți înotam prin a nămeților nivele...

Sub gluga cojocelului de blană pe geană,
adunai fulgii cu sclipi de privire,
pe zîmbet rimelat-n contopire,
atât de frumoasă erai, altar a iubirii icoană...

Balansuri de steluțe tot se scufundă-n vis,
stârnind amintirea durere vie,
a zăpezii crezută o veșnicie,
ce ne mângâia văpaia aprinsă-n Paradis...