Ene Adrian Daniel - Vestitorii crizei

Se zvonise că-n pădure
Vodă e porcul mistreţ,
Tăia totul c-o secure,
Nu punea pe viaţă preţ.

Într-o zi, de mai, frumoasă,
Zi de rai provincial,
Stăteam liniştit la masă,
Totul decurgea normal.

A venit o păsărică;
Zgribulită, mi-a şoptit:
-Penele îmi cad de frică,
Din tufişuri am fugit!

A venit o pitulice
Cu un glas piţigăiat;
N-avea aripă şi-mi zice:
-Mi-a rupt-o şoimul mascat!

A venit o coţofană
Glăsuind fără accent:
-Sunt săracă, sunt orfană,
Mă macină boala lent!

A venit o căprioară -
Ochii plânşi, tăcut izvor
Ce curgea întâia oară
Pe o rană la picior.

Au venit şi rândunele
Prima dată cuvântând:
-Ne apasă biruri grele,
Vom uita zborul curând.

A venit şi cucuveaua,
Noaptea-i plină de fiori;
Îmi zicea mişcând perdeaua:
-Codrul moare până-n zori!

Dintr-odată, un sticlete
Din neant a apărut;
Mi-a zis "Eşti haiduc băiete!"
Sau mie mi s-a părut?

Lângă el stătea o caţă;
Era blondă. Pe cuvânt!
La mijloc, purta o aţă
Să nu-i zboare frunza-n vânt.

Au venit în haită corbii -
Delegând unul pitic,
Ţopăia zicând: "Voi, orbii,
N-o să mai vedeţi nimic!"

Mi-am pus mâinile la tâmple,
Parcă am înnebunit.
Văd paharul cum se umple
De atâta ciripit.

Guiţând, la geam apare
Vodă porcul. Era chior!
Nu vedea că-i disperare,
Şi-am pus mâna pe topor.

Liniştit, îmi fac valiza -
Sunt al vieţii animal;
M-a făcut o fiară criza -
Din om bun, un criminal.

La stilou mi-au pus zăbrele,
Stau în carceră închis,
Dar vin seara păsărele
Şi-mi dau pene pentru scris.