Octavian Petrescu - Troica

O, Puşkin, bun prieten mi-eşti!
Cu versul tău, îmi dai putere!
Cu versul tău, îmi linişteşti
Nestinsa inimii durere!

Iubesc mai mult, instinctual,
Las sufletul zburând departe…
În troică m-aş sui şi eu
L-a mea iubită să mă poarte.

Să îl înjur pe vizitiu
Şi de nimic să nu-mi mai pese,
Să uit de lume, de sicriu,
De viaţă, moarte, interese…

Cât de frumos, o, ce frumos
Ninge şi troica parcă zboară!
Mâine voi fi cu Ea, iar Ea
Îmi va zâmbi ca-ntâia oară.

Din sufletul aproape mort,
Voi căuta să scot iubirea…
La umbra focului vom sta
Şi vom simţi nemărginirea.

Acum sunt singur, cartea ta
E-aici, pe masă, lângă mine,
Într-un colţ stins de mahala
În care nu mai vine nimeni.

Ce viscol s-a pornit deodat’,
De parcă-i marea în furtună!
Dar dulce-i versul şi aşa,
Şi visul poate să rămână!

Hai, cârciumar! Nu te opri!
Mai toarn-aici! Umple paharul!
Zi-le s-aducă troica şi
Hrănească bine, bine, calul!

Că o să plec, mă duc la Ea!
Sunt beat de soare şi iubire!
Troica în Timp va luneca,
Mă voi topi în nemurire!

(Octavian, 2010)