Sorin Poenaru - Jumătăţile de măr

Iubito, suntem jumătăţile-mpreună
Ale aceluiaşi, mereu, tot verde măr,
Deşi doar două, unii-ar vrea să spună
Că nu-i de-ajuns, iar eu cumva, mă supăr.
Am fost dintotdeauna jumătăţi, tu ştii,
Dar lasă-i să îndruge verzi şi-uscate
Ei se trezesc vorbind, bieţi ageamii,
Doar ură le încape în inimile moarte.
Vom trece de-asta cum s-a mai întâmplat,
Puterea noastră ne vine din întreg,
Ei n-au habar ce numai nouă ne e dat,
Iar cei asemeni lor, ca fumul se petrec.
Iubito, suntem jumătăţile-mpreună,
Hai, nu mai plânge şi-apuca-mă de mână!