Zavoianu Vali - Omul cu flori

Stăteai mereu zâmbind la colţ de stradă
Cu braţele-ncărcate de frumoase flori
Şi orice trecător putea să vadă
Cum fiece culoare şi mireasmă-ţi dă fiori.

Treceau îndrăgostiţi mergând agale
Şi tu cu fericire flori le ofereai
Grădină minunată păreau braţele tale
Şi doar de dragul florilor trăiai.

Trecură zile, ieri, azi, mâine...
Şi oamenii doar cereau flori în dar
Şi tu n-aveai nici bani de pâine
De sărăcia ta, n-aveau habar.

În frigul iernii erai tot grădină
Şi te zăream cu braţul plin de flori
Pe toată strada răspândind lumină
Lăsându-ţi zâmbetul tribut la trecători.

Într-un târziu, în prag de primăvară
Sărac, flămând, bolnav, te-ai stins
Lăsând buchetele de flori să moară
Pe caldarâmul nepăsării ce te-a-nvins.

Azi am trecut pe strada cea pustie
Şi nu văd nici o floare, nicăieri
Şi nici un zâmbet cald nu mai îmbie
Sosirea blân-a dulcei primăveri.

Tu, omule cu flori, mi-e dor de tine
De ce şi florile şi oameni pier?
Lăsat-ai zâmbetul în inimă la mine
Şi ai plecat să culegi florile în cer.