Radu Adrian Gelu - Albă ca zăpada

– basm dulce-amar -

Off... trezitum-am într-o poveste
în primăvara de apus, într-un vis,
parcă de frații Grimm ca și scris,
știind ei că iubirea nu dă de veste...

Prin păduri ca și un prinț pășind,
cu natura buna mea mumă, trist
în suflet, dar în zâmbet un artist,
auzii o privire, cu săgeți sclipind...

Inima-mi cea plânsă fu străpunsă,
rubine vii se aprinseseră-n alveole,
șoptul vieții trecu-n acord de viole,
trezind iubirea ce-mi fuse ascunsă...

În farnec, crezui că trezesc-n sărut,
prințesa ascunsă în racla-i sidefie,
așteptând prinț după prinț s-o învie,
doar-n plăcintă fu mărul, cu ou bătut...

Albă ca zăpada, pe albu-i așternut,
uită de măr, jurând iubire gâfâind,
prințului cel mai prinț, deși flămând,
stârnind furtună-n rugu-i renăscut...

Albă Afrodită, vara scăldată-n mare,
prin Grecia, Turcia plimbând piticii,
îmi lumină sufletul cu mii de artificii,
trăind cu iubire basmul-n candoare...

Piticilor salvatori, a le strânge mâna,
mulțam de-ngrijire prințesei alintate,
tot îi cătam prin preajmă, cu abilitate,
dar îi purta-n ea, în egoism de zână...

Nu trecu an de fericire, și-a fost o dată,
ciclic basmul se repetă, ea după raclă,
își trece așteptarea altui prinț cu faclă,
cu pitici cu tot, iar povestea-mi îi uitată...