Ene Adrian Daniel - În amurg

În dimineţi cu rouă,reci,
Îmi iau sub braţ vioara.
Colind ascunse mici poteci,
Până se lasă seara.

Păşesc tăcut de doruri dus,
Spre locul din câmpie,
Unde-n al soarelui apus,
Se naşte-o simfonie.

O simfonie de culori,
De zgomote, ori şoapte,
Ce iscă tremur şi fiori,
Când astrul cade-n noapte.

Se-adună gâze, păsărele,
Iar vântul se-nteţeşte,
Alungă norii lucesc stele,
Codrul bătrân foşneşte.

Magice note vin din flori,
Ca cele de pe ie.
Decorul alb, blânde ninsori,
Din fir de păpădie.

Izvorul pur cu apă lină,
În şipot de cristal,
Răsfrânge-a soarelui lumină,
Ce magic festival!

La ateneul din câmpie,
C-o rază astru-i dirijor,
Porneşte-a vieţii simfonie,
Natura toată e un cor.

În lojă sus luna apare.
Deodată, totul se opreşte,
Când ea alăturea-i răsare,
Soarele mândru-ncet, roşeşte.

Sunt clipele când se-ntâlnesc,
Amurgul zilei trece,
Sunt clipele când se doresc,
În universul rece.

Spectacolul a luat sfârşit.
Cortina negurii coboară,
O să-l aştept şi-n răsărit,
Sub braţ cu o vioară.