Petre Violetta - Zăpezile din noi

Ne umblă paşii prin zăpezi imaginare
Bezmetici, rătăcind printre dorinţi,
Ne plânge lacrima într-un tablou cu sfinţi
Şi rugă mai culegem din izvoare...
Şi glasul ni-l sugrumă, neputinţa
Atunci când,fruntea ne rămâne aplecată.
Mai, adu-mi, Doamne, ruga înc-o dată
Şi-mbogăţeşte-mi cu zăpezi , fiinţa!
Să pot privi prin cerul tău de ploi
Şi cum mă ning poveştile din nou
În iernile ce mai colindă un ecou
Al amintirilor şi paşilor în doi...
Ne umblă paşii obosiţi de aşteptare
Într-o poveste-acoperită de zăpezi,
În albul lor, eu ştiu că nu mai crezi
Şi necredinţa ta în alb mă doare.