Radu Adrian Gelu - Faun sedus de nimfe...

Gând sihastru-n cuget, în blând cuvânt,
cu naiul surd-n murmur sub aspru vânt,
parcă veșnic tot suspindă-n strop galbul,
prin tufe unde himerele-și duc rozalbul,
blândul faun, perpetuu-i sedus de nimfe...

Aievea, sau fantasme dorinţe în desfrâu,
bietului faun himere-i curg, albastru râu
nu-i dubiu, topit de doruri iubi o umbră,
între crengile vii a crângului penumbră,
înodând coama cornută, sedus de nimfe...

În mlaștina placidă, ochii plânși-s pradă
pulberii de stele împletite-n uda coadă,
a nimfei aplecată să le spele din pleată,
oglindindu-și nurii în o undă tremurată,
de faun furișată privire, sedus de nimfe...

În marginea luminii soarelui din baltă,
după un carpen, faunului inima-i saltă,
în marginea rușinii, el o admiră tandru
și cu patimă-n vâlvătaie de flăcăiandru,
i-ar cuprinde mijlocelul, sedus de nimfe...

Cu ardoarea feței gemând el se-ncântă,
la susurul amăgirii pe fruntea-i căruntă,
a visului de coapsă întrevăzută-n undă,
sărutului perfid al flăcărilor ce abundă,
aburindu-i întrezărirea, sedus de nimfe...

Sub păduraticul cer, a ninfei îmbăiere,
lasă giuvaierului gol, coliere efemere,
cu întreg parfumul în soarele-n declin,
faunului jocul să-i fie-n spuza zilei plin,
sacră povară-n umbră, sedus de nimfe...

Pe frunte-și înoadă în coama-i cornută,
roua purpurie ce îmbată visarea-i tăcută,
în zumzetul îndrăgostitului sânge, poartă
osânda flamei-n eclipsă dospind-n soartă,
doar în gând îi sacrilegiul, sedus de nimfe...

Printre nuferi, coapsele nimfei-s tot petale,
captură fanteziei sufletului-n trăiri astrale,
rup ochii de trup și visul de blândul gând,
stârnind patimi abisale, faun hipnotizând,
lasă naiul și ciupește lira, sedus de nimfe...