Radu Adrian Gelu - Acuarelele au și gri...

Peste pinii dalbi întuneric se lasă,
vânt înalt-nori grei, ascunde luna,
dând picuri ce îngheață într-una
în vârtej, țesând din fulgi o plasă...

Pare noaptea fără de stele, ceață
ce fluieră cu fulgi de gheață-n ace
de brazi ce susțin verdele ce tace,
murmur cu cadență oarbă de țațe...

Tăcerea ciudată, profundă-n vrajă,
șoaptele de sticlă harpe, tot adună
grandoare de cătușe reci ce sună
în duet cu geamătul trist, sub coajă...

Aerul împovărat de aripi înghețate,
se limpezește, răsar blânde stele
a lumina altar sfânt cu lumânărele,
sufletelor sub pledul alb cununate...

Fulgii de zăpadă dizolvați-n marea
cu sclipiri-n valuri line, dorm liniștiți,
diamantind armura vieții, alb ostoiți,
zâmbind la cele stele, candoarea...

Închis-am în inimă demult aste stele,
trăit-am numai cu ele cele zile lungi,
adiind printre ale viselor albe strungi,
însoțit de rece griul lor din acuarele...