Păşesc rătăcită...
prin crânguri
desfrunzite
ţinând de
mână..
...singurătatea.
Nu văd nimic.
Ochii-mi sunt
în ceaţă
...o ceaţă
neagră
în cenuşiul
ei...
umed.
Gândurile-mi...
ţipă deznădejdea...
înotând de zor
în apa
lăcrimândă.
Durerea lor
sfâşietoare
...îmi rupe
sufletul
...deja
plăpând ...
de loviturile
vieţii.
Inima-mi
tremură
...tăcută...
sângerând în
pulsul ei
...în
ascunzisul în care
se
cuibărise...
cândva...
sfioasă şi
timidă.
Cerşea
parcă...
în tăcerea ei
o rază
minusculă de lumină
să poată
aprinde
opaiţul
odăii...
prea reci
în prag de
iarnă.
Ca un răspuns
al durerii...
Dumnezeu
a privit către
mine..
spunându-mi
înduioşat
să merg la
capătul crângului
acolo voi găsi
o nouă
lume.
Uimită şi
plină de recunoştinţă
...am mulţumit
Părintelui
Ceresc
şi însufleţită
de speranţă
am alergat...
să-mi
găsesc...
Lumea.
Alergam
disperată...
privind în stânga...
privind în
dreapta...
să nu-mi pierd
cărarea.
Frica...
de a nu vedea lumea
mă înebunea.
Dar... am
vazut-o
...ca o lumină
era ea...Lumea
!
Păşeam uşor...
cu paşii mici
ca de furnică
inima-mi era
mică
tremura...
de prea
timidă.
Sufletul
...îmi sta
ascuns
cerceta...
de undeva de
sus.
Vedeam
florile...
coloritul şi
parfumul lor
...îmi îmbătau
simţurile.
Cântul lor
legănat...
mă fermeca.
Eram ca un
copil
...uimit...
uitat în
inocenţă,
cu ochii mari,
miraţi,
de atâta
frumuseţe.
Ascultam
înfiorată
cântul de
legendă...
al falnicilor
arbori
ce-şi revărsau
înţelepciunea
dobandită...
de-a
lungul veacurilor.
Apele
cristaline
susurau înduioşate
cântul
iubirii...
acompaniate
parcă
de iarba
verde...
de la mal.
Să fie aici
Raiul ?
Să fi păşit eu...
în altă
dimensiune?
Să fie doar un
simplu vis
...efemer?
Dar ...iată !
ca un răspuns...
triluri de
păsărele
în zbor dus...
îmi cîntau
mereu
... de sus :
Bun venit
!...Bun venit !
...nu e vis...
e marele
paradis....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu