Te văd străine-n noapte
Cum mă
priveşti adânc
Iar ochiul tău
mă arde,
Văpăi din trup
arunc.
În stânjenit
mi-e suflul
De-atâta
tremurat.
Am irosit eu
timpul ?
Prea mult am
aşteptat.
Acum am
începutul
De capăt l-am
luat,
Păşesc stilat
pe drumul
Pe care l-am
marcat.
Am irosit prea
mult
Din timpul meu
trecut
Tot aşteptând
în gară
Un tren ce
mult l-am vrut.
Acum, eu văd
străine
Cum inocenţa
ta
Se-aruncă
către mine
Sărutul să
mi-l dea.
Cu caldă
eleganţă
Aştept să îl
primesc
Priveşte a mea
faţă:
Eu timp nu-mi
irosesc!
În lacrimă
priveşte
Nobleţea-mi
din adânc
Şi-n taină
chibzuieşte
De vrei să ai
mai mult.
Căci timpul
mi-e duşmanul
Lipit de
ochiul stâng,
Îmi sapă când
e anul
Un şanţ adânc,
mi-e rug.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu