Real de Carmen Stefania Luca

Diagonale de lumină frâng a negrului contur,
zac pe margini de speranță ,gânduri din trecut,
cenușa timpului se spulberă-n vânt,
au ars grămezi de vise,pe jaruri,mult prea mult.

din a coaste-i destin rup doar o împlinire,
și-o lipesc pe rănile ce plâng a dor,
cu lacrimi spăl și orice urmă de-amintire,
am uitat sa fiu lumii,actor...

îmi rezem tâmpla de zidul visului rece,
nu mai plâng de mult,timpul care trece,
viață-i un drum ,nu mă voi întoarce
viață-i o clipă,se risipește..