Aproape... de Alexandra Manea

Aproape cuvânt nerostit, 

născut într-o privire 
adâncă precum necuprinsa depărtare
şi plină de-nţelesuri, 
ca un asfinţit alunecând 
în valul însinguratei mări...


Aproape şoaptă de iubire, 
încătuşată în temniţa sufletului,
dospind acoperită cu ierburile
încâlcite ale dorurilor înfrigurate, 
ce murmură neobosite descântece, 
cu iubire picurând din glasul stins... 

Aproape vis trezit de frisonul 
unui gând stingher 
al unui mâine fără plural,
în care noi se destrămă în tu şi eu,
coşmar hrănit de temerile atât de reci 
ale unui sfârşit nemeritat...

Aproape clapă mută de pian, 
răsunând cu acorduri tandre 
în miezul unei tresăriri neprihănite,
ce absoarbe armonia universului
într-un sărut alb, 
ca sideful unei flori de cais...

Aproape suflet rătăcind în zbor 
pe-un crâmpei din cerul nopţii,
sorbind însetat o lacrimă, 
ce mângâia obrazul lunii sfioase, 
din care-a răsărit în noi 
copacul iubirii făra hotar.