În grădină de Ene Adrian Daniel

În grădină e război,
Larmă mare, tărăboi,
Un bondar nebun, străin
Cere mâna unui crin.

Iar l-a ameţit nectarul,
Dintr-un mac avea paharul,
Zbura-n salturi, dar cotit.
Era pe la asfinţit.

-Uite, domne, ce tupeu!
Răcneşte gura de leu.
Lângă ea o crizantemă
Se închide, e-n dilemă.

-Fiţi unite! Fără milă!
Se agită o zambilă.
-Du-te! Pleacă, piază rea!
Strigă firul de lalea.

Scuturi mici din ghiocei
Fac redută-n jurul ei,
Pe cărare vin ostaşi,
Trandafiri şi toporaşi.

La răscruce de alee,
Stă prinţesa orhidee,
Ea veghează în grădină,
Dintr-o dată lung suspină.

-Floarea crinului e pură,
Fala noastră din natură.
E plăpândă, e suavă
Pentru mintea ta bolnavă.

Iarăşi ai venit, bondare,
Rătăcind a ta cărare,
Căutând la noi mireasă
Când durerea te apasă?

Iarăşi ai venit grăbit
Dintr-un lan abia cosit,
Să schimbi rostul, rânduiala?
Sabie îmi e petala.

Noi vrem pace, armonie,
Liniştea dintr-o câmpie,
Ura să rămână-n teacă;
Te rugăm, acuma pleacă!

Gâza pleacă, e spăşită,
Parcă-n aripă lovită,
Lecuită e, se pare,
Să zboare din floare-n floare.