Radu Adrian Gelu - Ea, oare e Venus, Afrodită?

O… tu a lui Zeus prea fică,
ce pe tronu-ţi de Afrodită,
domneşti iubirea aţintită,
Olimpul, ce poate să zică?...

Zeiţă rebelă, şi prea belă,
veşnic îndrăgostită, iubită,
cu dorinţe de nechibzuită,
spuma mării-ţi e o dantelă…

Mrejele-ţi în a iubirii temple,
sunt şi cântate şi venerate,
fete-n voal-s înveşmântate,
frenezia-ţi să-o contemple…

Mirtul sacru atins-a lebăda,
şi porumbelul şi rândunica,
şi sacre fiindu-ţi şi levănţica,
a iubirii simbol, zise legenda…

Lui Ares-Marte într-o iubire,
pe Cupidon il zămisli cu drag,
un veşnic ghiduş, a-ţi fi toiag,
împletindu-i a săgeţii ochire…

O! te-aud, te cuget, te văd…
sclipiri azurii pitii-n privire,
celei ingenuă Giocondă vie,
ai fi săgeţi Cupidon-prăpăd…

Dintr-un cer a terestre stele,
cu-alte raiuri şi posibili zei,
desfăcuta pleoapă a divei,
ningea fulgi a lunii-n bezele…

Zâmbet, zeiţă-n provocare,
cu dulci patimi şi suspine,
candid, răpune pe oricine,
arzând inimi-n a iubirii altare…

Ochii-n văpaie cuprinzători,
sălbatică furtună-mi sărută,
sclaviei-mi în mrejele-i ajută,
a veghea chinul, zeiță-n nori...

A dorului fecioară, se scaldă,
eclipsând aştri şi luna-n amor,
în nectarul florilor, aţâţător,
iată-mă dus-n genunea-i caldă…