Octavian Petrescu - Marii Negre

O, mare, ai rămas în ochii mei
Aceeaşi pânză rece, sclipitoare,
Ce oglindeşte-n frumuseţea ei
Eternitatea ploilor de soare.
Mişcarea undei tale o resimt
În sufletu-mi ce zboară peste tine,
Un pescăruş de lacrimă unind
Tremurul tău cu freamătul din mine.

După atâta vreme, m-am întors!
Da, nu mai sunt copilul de-altădată!
Dar inima cu ochii de copil…
Aceasta nu se pierde niciodată.
Deplina ta mişcare de lumini
Întoarce clipa risipită-n soare,
Căci nu mai plâng că timpul a trecut
Şi nu mai simt că sufletul mă doare.

Mereu am vrut în versuri să te cânt,
Dar m-am oprit, căci nu găseam cuvinte.
Întotdeauna lumea mă scotea
Din marea mea de patimă fierbinte.
Acum, c-am reuşit să scriu ceva,
Sper să mă porţi în cântecul din tine,
Iar peste timp, când n-oi mai fi aici,
Să îţi aduci aminte şi de mine.

(Octavian, 2010)