Petre Violetta - Renastere

Trăind în cercul nostru de cuvinte,
Mărunt, adulmecând parşiv păcate,
Nimic din ce suntem nu se dezminte,
Căci ne sfârşim,în lacrimă şi moarte.
Dacă te gust mai mult şi mai amar,
Din rotunjimi în tainele ascunse,
Îmi trece foamea de mărgăritar,
Şi setea gleznelor, de tine strânse.
Eu te mai cânt în palmele deschise,
În care te aştept să-mi strigi tăceri,
Cu ţipete arzând, pe pielea-mi scrise
Să-mi linişteşti uitările de ieri.
Mi-e clipa ascuţită-n noduri strânse,
Secundele se-agită fantomatic,
În ochi se furişează frici pătrunse,
De tine într-un amalgam cu gust cromatic.
Hai, vino în pădurea mea cu lună plină,
Pe-o filă de poveste-ntr-un ecou,
De dincolo de noi şi de-a mea vină,
Hai, vino, să ne inventăm din nou!