- frânturi dintr-un interviu, războiul demnităţii -
Acum sunt un bătrân împătimit,
Un vers dintr-un final de epopee.
Atunci eram soldat desăvârşit
Ce conducea pe alţii prin tranşee.
Acum sunt prins de-o pensie săracă,
De boli ce nu au leac în sărăcie…
Atunci aveam în braţe lumea toată
Şi preţuiam frumoasa Românie.
Acum, dacă văd sângele din vene
Ţâşnind afară, frica mă străpunge.
Atunci mureau soldaţii lângă mine
Şi mă târam prin bălţile de sânge.
Acum abia îmi mai aduc aminte
De mama mea, de scumpă mama mea…
Atunci, dacă plângeam de disperare,
Mă lua în braţe şi mă mângâia.
Acum n-a mai rămas nimic din locul
Unde-am copilărit şi am iubit.
Atunci mă aştepta tata la poartă
Şi eu eram atât de fericit.
Acum mă doare trupul ce miroase
A săracie, lacrimi şi război.
Atunci a rezistat atâtor focuri
Şi căzături de groază în noroi.
Acum n-a mai rămas nimic din mine.
Sunt singur, eu cu vechea amintire.
Atunci eram cu scumpa mea mireasă…
Şi cine se gândea la despărţire?!
Atunci, deşi luptam, ştiam că lupt
Pentru o lume care nu mă vinde.
Acum bat pe la uşi să pot trăi,
Însă guvernul uşa nu-mi deschide…
(Octavian, 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu