Octavian Petrescu - Monstrul

Se lasă cerul peste mine,
Ascult al nopţii rece cânt
Şi mă gândesc din nou la tine
Şi parcă-s singur pe pământ.

Privirea mi-e de noapte plină,
Iar sufletul tot plâns, ca ea,
Cum e o floare în gradină
Sub toamna veştedă şi grea.

De-atâta ură şi iubire,
Sălbatic sunt şi înrăit,
Căci nu ai vrut să ştii vreodată
Cu ce iubire te urâsem
Şi cu ce ură te-am iubit!

Am ajuns singur şi mi-e teamă,
Sunt o chitară-n vânt, arzând,
În care viaţa se destramă…
Şi, din întreaga ei baladă,
Se-aud doar îngerii
Plângând.

(Octavian, 2005)