Plâng nătâng,
Mă simt
înfrânt.
Veşmânt
de lacrimi
port pe chip.
Nu! Nu e
vis, abis
de spaimă
oglindesc.
Şi se strecoară
în pământ, mormânt
al fericirii.
În urma lor
rămân
strivite, orbite
cu lumini
apuse, opuse
zorilor iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu