Lumina imaculată a infinitului!
Mă cheamă glasurile
Cristalelor scânteietoare
Ale țărmurilor de gheață.
Nopți lungi și albe…
Și plaiul de cleștar al lunii
Coborând din înălțimi,
Cu aburi albi tăindu-i calea.
Mă înfioară!…
Trezește acea imensitate
De stele și nori, de gheață și valuri
Spumoase și limpezi și albe
Sorbindu-i lumina,
Sub privirea stelelor, salbe
Îngemănate în cleștarul de vis.
Aștept în sufletul meu,
Împlinirea zilei de mâine
În albul zăpezii .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu