din zarea-ndepartata,
Cu adierea-i lina
si-mprastie parfumul
Cules din flori celeste,
din bolta instelata,
Spargand cu unda calda,
nori cenusii ca fumul.
Februarie-i pe duca,
si nu se mai opune;
Cu cate-o bura scurta,
mai plange a resemnare,
Caci a-ncetat sa creada,
sa spere-ntr-o minune,
Iar lacrima tarzie,
se zvanta-ncet sub soare.
Sus,prin genuni albastre,
cu falfairi domoale,
Se-ntorc din nou acasa,
venind din pribegie,
Ratacitori salbatici,
sleiti de lunga cale,
Ce-si vestesc revenirea
tot intr-o galagie.
Pamantul din gradina ,
se crapa-n colti de iarba,
Si n noaptea linistita
se-aude pocnind muguri,
Din roua diminetii,
setosi incep sa soarba,
Iar soarele-i dezmiarda,
in caldele lui cruguri.
Pe camp se-aud tractoare
gemand de pluguri grele
Si-n brazdele-aburinde,
semintele-si fac patul,
Iar ploile manoase
s-or infrati cu ele,
Ca sa-ncolteasca toate
si sa-nverzeasca hatul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu