eram blocat între două rute
dinspre nicăieri spre niciunde
gândul l-am lăsat să plece doar
înfăşurat în mantie de unde
vibraţie de flori de primăvară
călătoare cu miros de briză caldă
pribeagă inimă tu esti de vină
zvâcnind în marea ce te scaldă
de soi sunt semn de aşteptare
precum o virgulă între cuvinte
prea static între două despărţiri
ca o împietrită aducere aminte
amurgului iubirii dinainte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu