Ce viscol ai iscat în iarna asta!
Ce groaznic ninge peste un cuvânt,
Ce-l am în suflet şi-mi va fi năpasta,
Ce duce-o-voi cu mine în mormânt!
Îmi troienesc dorinţele sub versuri
Şi oameni de zăpadă-mi pun pe cale.
Jaloane pentru miile de sensuri,
Desprinse din poveştile regale.
În zilele şi nopţile din urmă,
M-au frământat dorinţe ce-s ascunse
În gândurile ce adună brumă.
Sub recele fior de dor pătrunse.
Aşa cum iarna schimbă-acum natura,
Albind-o cu zăpezi imaculate.
Curând în inimi va veni căldura
Şi ne-om iubi prin flori, pe săturate.
[poezie din Ciclul "Iarna" al volumului de pasteluri
"Surori metrese timpului"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu