M-am dezbrăcat de verde pe-nserat,
Când ceasul nopţii înfrigura peisajul
Şi-am îmbrăcat veşmintele de toamnă,
Nescrisă lege, draga mea, trecută doamnă!
Visam, nespus niciunei dintre zări,
Mijea prin iederă un ochi prea străveziu,
Văpaia ce trecuse peste văi,
Spre mine se-ndrepta, însă, era târziu...!
Atâta miere cât a risipit albina-
Doi poli de îndulcit ar fi putut,
Căldura irosită de cuvinte, seara
În universul meu însingurat ar fi durut!
Căci spune-o vorbă, greu de înţeles,
Că omul va ucide ce-a iubit-
Rafinamentul e simptoma celui
Nefericit, iubind şi neiubit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu