iar
vântul norii
îi alungă
către zare
şi aduc
lumină
zorii
risipind-o-n
lumea mare
harnic
soarele-şi
ridică
voinicia-n
ziua nouă
raza lui
fiebinte
strică
lăcrămioarele
de rouă
s-au
pornit
din
muşuroaie
lungi
şiraguri de furnici
câte una
mai
greoaie
o înghite
un arici
în
înalturi
ciocârlia
stă de
veghe peste toate
risipindu-şi
melodia
peste
câmpuri cu bucate
sus pe
munţi
ca o
năframă
curcubeul
desenează
un tablou
ce se
destramă
sub
căldura de amiază
către
seară
se strâng
roată
fetele cu
cofe-n mână
apă rece
vin să
scoată
din
adâncul de fântână
doar un
strigăt
le
zoreşte
către
casă de-ntârzie
pe cer
luna-şi
risipeşte
larg
paloarea argintie.
Ovidiu Oana-pârâu la
4 iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu