RUGĂ... de Patricia Serbanescu

Mă scald în soare cu mult vânt

Prin lanul verde ce-l descânt,
Iar printre macii ce dansează 
Apusul... mi se potenţează...

Pământ bogat ce-a rămas mut
Talpa-mi sărută, fiindu-mi scut,
Îmbrăţişez planeta în furtună
Şi-o rog plângând, să nu apună!

Doamne, minunea este-n noi!
Chiar dacă-i vânt şi multe ploi...
Implor iar cerul... şi lanul plin
Să-mi dea o pâine mai puţin!

Presar-o Tu, că eşti în mers,
Dă-ne cunoaşterea, din univers
Şi tot ce-n viaţă... a eşuat...
Da-ne la toţi, ce ne-a fost luat !

Fă-o bucăţi şi înmulţeşte-o!
Dă-o la toţi, ce nu au somn,
Mai dă un pic de fericire 
Genomului… ce-şi zice OM…

Şi când om fi prea plini în toate
Caci ne-ai tot dat, pe săturate…
Vom recunoaşte purul adevăr
Venind spre Tine, cu-un ultim zbor.