Sunt spărgător de grevă… de Boris Ioachim

Sunt spărgător de grevă-ntr-al dragostei protest –
Tu protestezi de o vreme, dar eu pot să atest
Că nu-ţi respect protestul – şi că respect, fidel,
Credinţa în iubire, căci nu pot fi altfel.

Cu cât tu eşti mai rece – căldura-ţi suplinesc,
Când eşti nepăsătoare – şi-n locul tău iubesc,
De aspră-ţi este vocea, în vocea mea se simte
Nu ton plin de tandreţe, ci de torent fierbinte.

Când ochii tăi, de altmiteri, atâta de duioşi,
Îi simt privind spre mine-ncruntaţi şi furioşi –
În ochii mei, tandreţea-nfloreşte mai cu spor
Şi adânc trimit spre tine priviri pline de dor.

Când inima-ţi nu bate, adânc, precipitat
Şi simt că tu, aproape, de mine ai uitat,
Tot pieptul îmi tresaltă, haotic şi ciudat,
De parcă două inimi, la unison, se zbat.

Tu când priveşti cu silă la zloata de afară
Şi-nfrigurată tremuri, visând la primăvară,
La rându-mi, pe fereastră, privind fulgii de gheaţă,
Gândindu-mă la tine, eu văd în jur verdeaţă.

În noaptea friguroasă, nu simţi aşa, deodată,
Că-ntreaga ta făptură se încălzeşte-ndată? –
Mi-e sufletul cu tine – şi-n tine dar nu vezi,
Tu simţi acestea, însă, refuzi ca să mă crezi.

Şi-n general, iubito, iubirii făcând grevă,
Tu nu mă storci de vlagă, ci cu vioaie sevă,
Îmi umpli trupul, care-i destul de obosit,
Şi parcă, dintr-odată, sun viu şi-ntinerit.

…Sunt spărgător de grevă şi asta e firesc
Dintr-un motiv prea simplu: frumoaso, te iubesc!
Şi nu-ţi respect protestul, căci eu rămân fidel
Credinţei mele-n tine – căci nu pot fi altfel